Vindecarea prin simbol, o a patra cale, de Georges Colleuil, traducere Claudia Savu

Simboluri vindecătoare și terapii alternative

Alături de medicină și psihoterapie există și alte forme de terapii, acele terapii numite naturale, paralele, blânde sau alternative. Chiar dacă anumite terapii alternative, cum ar fi de exemplu homeopatia, și-au definit în mod clar câmpul de lucru poziționându-se pe o cale medicală destul de strictă, anumiți medici consacrându-și viața și munca acestui domeniu (Doctorul Bach), terapia alternativă nu este neapărat o “alternativă” la medicină și psihoterapie, ci o formă de contra cultură separată de comunitate, eretică.

În timp ce acupunctura, fitoterapia sau magnetismul își trag rădăcinile din istoria arhaică a umanității, numeroase alte terapii alternative se definesc astăzi, în cel mai rău caz, ca rupte de medicină și psihoterapie și, în cel mai bun caz la limita puterilor instituționalizate. Terapiile alternative nu ar fi așadar in mod necesar “alternative” fie ele și diferite și nu constituie din punctul meu de vedere o a treia cale total autonomă.

Orice terapie pare a fi percepută ca alternativă odată ce se separă de formele de gândire impuse de către dogme, acordă interes omului total, acorda prioritate auto-vindecării și își fundamentează abordarea pe conștientizarea cauzelor ascunse ce stau la originea tulburărilor. Faptul că folosește sau nu un remediu nu este esențial. Problema constă în ideea că multiplicarea terapiilor alternative nu favorizează convergența căutărilor. Opoziția feroce pe care terapiile alternative o arată în fața medicinei oficiale este comparabilă cu ferocitatea opoziției de care dau dovadă unele față de celelalte. Acolo unde o a treia cale ar fi putut hrăni speranța unei viziuni globale a omului in privința sănătății și terapiei, asistăm la o intervenție și mai violentă a dogmelor cele mai rigide.Homeopatia, acupunctura, osteopatia au propriile lor probleme teritoriale si sciziunile sunt numeroase în interiorulacelorași instanțe, sindicate, ordini sau școli.

Puriste, funcționaliste sau structuraliste, tradiționaliste, medicale sau nu, toate se luptă pentru deținerea autorității și legitimității. Unele remedii alternative au fost descoperite, dezvoltate și aprofundate de către medici. Bach, Hahnemann erau medici. Astăzi acestea sunt folosite în practica non medicilor care, începând cu viziunea lor față de om, au adus un progres real calității relaționale necesară eficacității tratamentelor. Hipnoza, magnetismul, alchimia, terapia cu cristale au fost dezvoltate de vizionari din afara domeniului medical. Lucrările lor contribuie la numărul de progrese medicale și științifice incontestabile. Mesmer, Paracelsus, Steiner, au hrănit cu influența lor incontestabilă psihanaliza, fitoterapia, medicina psihosomatică și multe altele.

O a patra cale: simbolul

Vindecarea cu ajutorul simbolului, metodă pe care o predau cu dragoste de ani buni, nu pretinde sa dețină adevarul absolut și nici să își instituționalizeze teoria. Ea deschide o altă cale de reflecție mai degrabă filosofică: o a patra cale. Terapiile alternative caută o poziție intermediară între psihoterapie, “vindecarea fără remediu” și medicina tradițională, “vindecarea cu remediu”. Această poziție rămâne însă ancorată într-un fel sau altul de știința de care pretinde a se delimita. Această a patra cale nu se opune față de tot ceea ce există. Ea invită fiecare terapeut, medic, vindecător, cercetător să se deschidă unui limbaj transversal, unui dialog fecund, unei comunicări bogate și inovatoare.

Remediu – efect simbolic – placebo

Orice remediu simbolic neînsoțit de o conștientizare profundă nu va acționa pe termen lung. Fiecare conștientizare fără remediu riscă să fie insuficientă deoarece simbolul se deplasează stimulându-și uneori propria dispariție. Remediul simbolic permite eliminarea toxinelor mentale ce sunt asociate unei tulburări. Acesta permite totodată fixarea, ancorarea unei forțe de vindecare și degajarea, în cadrul  unui proces de eliminare, emoțiilor atașate unei tulburări.

Într-adevăr emoția joacă întotdeauna rolul de cutie de rezonanță a suferinței.

Remediul simbolic nu este nici placebo, nici talisman. El reprezintă adesea suportul de comunicare dintre pacient și terapeut și în acest caz joacă perfect rolul ce i se impută simbolului dintotdeauna. Nu este nimic magic în spatele acestui fapt. Efectul placebo este studiat de mult timp. Știm astăzi că eficacitatea unui remediu este în mare parte ( 30%) datorată încrederii pacientului și terapeutului în acest remediu. Un medic care ezită sau care are o încredere limitată în tratamentul ce-l prescrie reduce șansele de reușită și acțiunea terapeutică.

Ce este un simbol?

Pentru aceasta trebuie analizat cuvântul simbol în sensul său primar.

Într-un prim sens, simbol înseamnă: “a pune/ arunca împreună” ( symballein în vechea greacă). Acest cuvânt era folosit în Grecia Antică pentru a desemna faptul că un obiect era tăiat în două părți, fiecare parte aparținând unui alt proprietar pentru a aminti acestora un jurământ sau o datorie. Eventual deținătorii transmiteau această parte a obiectului copiilor lor fixând astfel în memoria timpului un vechi angajament. La momentul necesar, apropiind cele două părți ale obiectului, persoanele ce le dețineau restabileau contactul ca și când s-ar fi folosit de o parolă. Ei își aminteau astfel datoria, fie materială, fie spirituală, sau se recunoșteau ca aparținând aceleiași familii, comunități sau școli. Astfel, cuvântul simbol desemnează o bucată de “quelque chose” (ceva) ce păstra memoria timpului, reprezenta un întreg… Un fragment de unitate…

Așadar simbolul repară. El materializează legătura necesară joncțiunii dintre două lumi separate sau mai bine spus între două părți smulse unei lumi nimicite. Lucrând simbolul constatăm o amputare, încercam să realizăm o grefă, reducem o fractură.

Simbolul unifică. El permite ca universuri diferite să comunice între ele. El reprezintă o pasarelă. A înscrie sau reînscrie simbolul în propria viață ajută a ieși din fatalitatea unui simptom.

Lucrul terapeutic constă în favorizarea căii simbolului cu scopul de a dezactiva calea simptomului. Astfel de efecte le găsim și în analiza viselor sau practica art terapiei. Așadar să jucăm calea simbolului, să ne interesăm de religiile lumii, să construim un pod între arta primitivă și cea contemporană, să privim în ograda astrologiei, a limbajului numerelor, să dăm atenție arcanelor de Tarot, runelor scandinave, dansului, blazoanelor, Yi Ching-ului, etc.

Nu confundăm noi oare simbolul și simptomul? Simptomul nu este el oare un sub simbol care trenează  având doar energia necesară pentru a se manifesta în corp sau în structurile mentale și emoționale ( depresie ) și insuficientă energie pentru a se putea înscrie în planul spiritual ca simbol încărcat de sens? Rănile imprimate în corpul sau în spiritul nostru sunt semnalele de alarmă ce indică un dezechilibru. Eu le numesc “semne simbolice”. Ele reprezintă o urmă nu un simbol. Putem vorbi de simbol atunci când prezența acestor răni este înscrisă cu litere semnificative pe cerul sinelui personal, rezultat al privirii conștiente ce le-a fost acordată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *