Pergamentul interzis, o recenzie de Elena Beca

Autor Georges Colleuil, Editura Trajectoire, 2016

Romanul Pergamentul interzis este povestirea unui îndrăgostit, Autorul, despre obiectul iubirii lui, Tarotul. Narațiunea are savoarea basmelor arabe și este întrețesută cu simboluri, vise și sentințe de înțelepciune. Entuziasmul susținut de autor pe tot parcursul scrierii îl ține pe cititor în atmosfera similară romanelor de aventuri.

O aură de universalitate pare să plutească deasupra limbii franceze. Un limbaj al sufletului este urzeala pe care se țes întâmplări de viață și de moarte care leagă semnificativ personaje atașate trup și suflet nevoii de cunoaștere a omului.

Cunoașterea este putere, este sensul, firul conducător al acțiunii, dar farmecul relatării vine din faptul că se afirmă și se demonstrează că cea mai veche dintre cunoașteri este iubirea împărtășită. Parcursul inițiatic al lui Jandal Ibn Jandal este pretextul pentru o descriere imaginară despre originile Tarotului. Cele douăzeci și două de arcane majore întruchipează înțelepciunea supremă a omenirii după principiul “O imagine face cât zece mii de cuvinte”.

Plasată în Evul Mediu, acțiunea are ca protagoniști șapte inițiați ai Confreriei Iasomiei care își asumă misiunea de a continua să păstreze vie cunoașterea pierdută odată cu arderea Bibliotecii din Alexandria. Frați de suflet ei se consideră copiii cenușei. Această cenușă este o binecuvântare. Ea conține toată cunoașterea umanității adunată, odată, în cele șapte sute de mii de rulouri, pergamente, în care se află toată înțelepciunea lumii. Aceste rulouri prețioase conțineau cheia cheilor cunoașterii. Cea care deschide ușa eternității, care sincronizează orologiul uman la timpul orologiului divin, care transformă focul urii în apa fraternității și apa în lumină. Este cheia cunoașterii pure, a medicinei absolute și a iubirii infinite. Fiecare dintre ei deține o șeptime din cunoașterea universală pe care în aceste vremuri profane ( secolul al xiii lea ), lumea era pe cale de a le uita. Aceștia erau:

  • Tazert, cunoscător al civilizațiilor pierdute și maestru al meditației,
  • Gao Song, elev al marelui mandarin din Țara Seres ( CHINA) care preda jocul de șah și poseda magica știință a numerelor și finețea matematicii,
  • Gabriel fiul lui Ariel, maestru al Cabalei,
  • Christian de Beaufort, cunoscător al legilor fundamentale ale metafizicii,
  • Artus Persanul, pentru care astrele nu aveau secrete, mare astrolog,
  • Shakti, prințesa indiană, deținătoarea secretelor dragostei pe care le transmitea ca pe cea mai veche cunoaștere a lumii, iubirea,
  • Jandal Ibn Zuffar, scrib, caligraf și miniaturist ales de cei șase confrați pentru că era singurul capabil să transpună în imagini, desene și miniaturi toate cunoștințele încredințate lui de ceilalți înțelepți în forma a douăzeci și două de pergamente, rulouri din piele de gazelă.

Jandal Ibn Zuffar se retrage și timp de patruzeci și nouă de zile crează douăzeci și unu de pergamente care cad apoi, în drum spre Marakesh, împreună cu viața sa, pradă tâlharilor urmăritori ai caravanelor. Misiunea sa este transmisă ca o datorie sacră fiului său Jandal Ibn Jandal, numit de prietenii tatălui său care îi devin protectori, Manjadi.

Manjadi, fiul prințesei Shakti, urmeză să creeze cel de al douăzeci și doilea pergament, să onoreze astfel moștenirea tatălui său și să împlinească profeția lui Zenodot, paznicul Bibliotecii din Alexandria la momentul arderii acesteia:” La a cinzeci și șasea bătaie a orologiului cu elefant, al douăzeci și doilea (pergament) va ieși din inima copilului însemnat.”

Copilul însemnat, Manjadi, poartă simbolic o piele pe care se află desenate cele douăzeci și una de imagini create de tatăl său. Pielea sa este pergamentul tatălui său. Simbolic copilul poartă mesajul ancestral transmis de tatăl său ca moștenire secretă. Până la împlinirea misiunii sale copilul trebuie să păstreze secretul pielii sale. Protectorii săi îl susțin în călătoria vieții care avea să-l învețe un limbaj surprinzător, unul foarte diferit de toate limbile lumii. Acest limbaj urmează să fie ințeles fără a fi studiat. El are accentul deșerturilor, gramatica celor cinci simțuri, rădăcinile înainte de Babel, sonoritatea vibrațiilor primare ale umanității. Ființa sa va fi pătrunsă de semințele cunoașterii care vor răsări de jur împrejur. Lăsîndu-se atins în adâncul său cel mai intim omul va lăsa ca sufetul, corpul său și spiritul său să se hrănească cu acest limbaj. Acela este plin de ințelepciune, e pătruns de sensul sacru al întâlnirii cu ceilalți, este limbajul universal.

Jandal, fiul lui Jandal desenează copiind formele înscrise în pielea sa, tot ce tatăl său desenase cu lumina magică ce cursese din penelul său.

Revelație ultimă, chipul reamintit al fiului său mort, ce luase la naștere numele Sfântului din Asisi, Francisc îl intruchipează pe Nebun, nebunul lui Dumnezeu, care cuprinde toate înțelesurile și dă sens tuturor reprezentărilor lumii. Este cel de al douăzeci și doilea pergament creație magistrală izvorâtă din inima fiului Jandal, Francisc Ibn Jandal. 

Toată această parabolă este dezlegată în finalul romanului prin celebra expresie carteziană, Avansez mascat.

Expresia face trimitere la relația între percepție și reprezentare în sfera cunoașterii. Realitatea este plină de secrete.

Personajul Larvatus Prodeo, al cărui nume este expresia avansez mascat, are rolul de opozant al lui Jandal și reprezintă o formă crudă a cunoașterii superficiale. El nu dorește decât pielea personajului Jandal pentru a o împăia, a o mortifica.

Stilul romanului este flamboaiant.

Atmosfera feerică a romanului este marcată la răstimpuri semnificative de orologiul cu elefant desenat de al Jazani, obiect care rivaliza ca perfecțiune cu toate orologiile pe care locuitorii orașului Fez le cunoscuseră în toată istoria umanității.

Cele douăzeci și două de pergamente care fac obiectul a două vieți , Jandal tatăl și Jandal fiul său, se constuie într-o comoară inestimabilă a omenirii și vor fi transmise din generație în generație sub forma unui joc de cărți, TAROTUL.

Alăturate celor douăzeci și două de pergamente încă cincizeci și șase de desene ale fiului Jandal păstrate de Albert cel Mare, filosof german din secolul al xiii lea, profesor la Universitatea din Paris, întregesc jocul de Tarot.

Călătorind între Europa și Ținutul Magrebian, de la Puivert, Paris, Asisi la Marakesh și Fez eroul principal, Jandal fiul lui Jandal lăsa savanților acestei lumi perplexitatea în fața secretului nedezlegat din timpuri străvechi care face ca inima cunoașterii să continue să bată în fiecare Tarot.

Enigmele se imprimă în inimă, scrie în roman. Inima este Tărâmul Făgăduinței dar pentru a-l atinge fiecare om ar trebui să traverseze un drum în care spinii devorează trandafirii.

Elena Beca, 7 iunie 2019

Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.

Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.

Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.

A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.

În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.

Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.