Vis, poezie și simbol….
Autor Georges Colleuil, traducere Mihaela Someșanu
Articol apărut pe: https://www.georgescolleuil.com/creations/articles/manifeste-pour-sortir-de-la-grise_34.htm
Nu ne aflăm într-o criză ci într-o lume gri! Dorim să analizăm aici ce cauzează această lume gri și să propunem o terapie pentru a ieși din ea.
Să menționăm mai întâi că există 256 de nuanțe de gri, culoarea gri nu este nici anticamera negrului, nici camera obscură a albului, nici jumătatea ”călduță” între alb și negru. Griul este anticamera speranței. Cine traversează griul pornește la cucerirea luminii.
Un mare specialist al culorilor, Pastoureau sublinia că în secolul al XV-lea, griul și-a pierdut statutul de sub-culoare, de sub-negru, pentru a accede la o stare nouă pe care am putea-o numi “anti-negru” . Într-unul din poemele sale, Charles d’Orléans, prinț și poet francez, prizonier exilat în Anglia, se îmbrăca în gri pentru a-și păstra speranța și scria:
”El trăiește cu speranța
Atâta timp cât poartă gri,
Și cu credința că-i va fi
Neschimbată dorința;
Cât e departe de Franța
Dincolo de Mont Cenis,
El trăiește cu speranța
Atâta timp cât poartă gri.”
Trecem printr-o perioadă cu adevărat gri! Gri și din punct de vedere economic, și din punct de vedere al monedei Euro, și din punct de vedere al încrederii. Accentuarea acestui gri în toate aspectele umanității ne determină să facem o constatare alternativă: ne stingem azi într-o triplă asfixie: onirică, poetică și simbolică.
Constatarea este fără drept de apel. Nu mai visăm și nu ne mai face să visăm mai nimic, urâțenia s-a revărsat din suburbii, a invadat centrul și a început să înghită și mediul rural și pierzând sensul sacru, am pierdut inteligența limbajului simbolic. Ori, când ne asfixiem, reanimarea este o urgență. Prin urmare, acest manifest de ieșire din gri este în aceeași măsură un manifest terapeutic de reanimare!
Ce ne rămâne din visele noastre? Nu mare lucru, pentru marea noastră majoritate. Propunem înscrierea viselor în patrimoniul umanității și studierea lor în programele școlare, la același capitol cu ortografia și informatica.
Implorăm ca societatea să reînvie prin poezie. Revendicăm crearea de școli și universități pentru învățarea limbajelor simbolurilor. Susținem în egală măsură crearea unui Stat poetic, suveran și autonom, deschis omenirii, Membru ONU. Propunem organizarea de pelerinaje, circuite turistice, zboruri cu preț redus, schimburi de ambasade între acest stat poetic și toate celelalte state ale lumii. Sugerăm companiilor, băncilor, națiunilor să reintroducă visul, poezia și simbolul în centrul afacerii lor și astfel să garanteze redresarea pe care o speră toată lumea. Dar pentru a atinge aceste obiective avem de eliminat multe prejudecăți. Einstein spunea că este la fel de dificil să distrugi o prejudecată ca și scindarea unui atom. Să ne înarmăm deci cu răbdare și hotărâre.
În primul rând, visul. Din punct de vedere etimologic ” rêve” își are originea în vechiul “esver” care în franceză înseamnă ”a hoinări” și verbul “desver”: “a pierde sensul”. A parcurs un drum lung, din secoulul al XV-lea, unde sunt atestate aceste sensuri. În 1900, Freud publică “Știința Viselor”. Visul este abordat din punct de vedere medical și științific. Nu era pentru prima dată în istorie. Filosoful grec Antiphon abordase deja visele din punct de vedere terapeutic în Grecia secolului al IV-lea î.Hr. Dacă ne jucăm cu etimologia, aș asocia cu ușurință verbul a visa cu verbul a se trezi.
Visul ne trezește, ne trezește spre o nouă conștiință, cu condiția să ni-l amintim. Nu sunt puține exemplele în care visele au stimulat o creativitate prodigioasă.
Paul Mc Cartney a primit piesa “Yesterday” într-un vis, cântăreața rock Moby este de asemenea foarte atentă la visele sale când înregistrează un album. Chimistul rus Mendeleev, cel care a creat tabelul periodic al elementelor în 1869, povestește că a obținut cea mai mare parte a descoperirii sale într-un vis. Un fizician danez, Niels Bohr, a visat o călătorie pe soare iar planete legate de filamente subțiri se învârteau în jurul lui. Acest vis i-a dat modelul structurii atomului pentru care a câștigat Premiul Nobel pentru fizică în 1922. Richard Wagner scria despre Tristan și Isolda: “De această dată, veți asculta un vis, un vis pe care l-am pus pe note … Am visat totul; niciodată bietul meu cap nu ar fi inventat așa ceva în mod deliberat “. Robert Louis Stevenson a visat o mare parte din versurile sale, inclusiv cazul ciudat al doctorului Jekyll și al lui Mister Hyde. Ca și Jean Cocteau, care a primit multe scrieri în visele sale și care spunea: “Poetul este la dispoziția nopții. Rolul lui este umil … trebuie să curețe casa și să aștepte următoarea vizită”.
Să menționăm, de asemenea, numeroși cineaști ale căror filme par a fi vise: Tim Burton, Bergman, Tarkovski etc. și să admitem că și noi suntem creatori nerecunoscuți și anonimi pentru că visele noastre se aseamănă cu niște filme. Prin urmare, prima prejudecată ce trebuie bombardată este că visul ar fi o formă de delir sau cel puțin o antirealitate și, de la Freud încoace, expresia dorințelor noastre reprimate.
Este mai degrabă combustibilul dorințelor noastre. Visul ne învață! Și formarea este continuă. Aproape două ore pe zi de învățare, cunoștințe și înțelepciune. Ar trebui, ca la școală, un caiet, un stilou și să notăm visele, să facem comentariu, critică literară. Și mai ales să vorbim despre ele! Micul dejun este un moment privilegiat pentru a ne împărtăși visele. Anumite comunități, de exemplu aborigenii din Australia, își integrează visele în viața lor. Împărtășirea zilnică a viselor stimulează organizarea socială a satului.
Poezia! Bunul simț o consideră o activitate pasivă, romantică și sentimentală. Un refugiu sau o evadare. Aici, din nou, prejudecata este solidă. Și din nou, etimologia ne face să reflectăm. Cuvântul poezie vine dintr-un verb grecesc (poiein) care inseamna “a face, a construi”. Nu este nimic mai concret și mai constructiv ca poezia. Poezia permite readucerea bucuriei în lume, ceea ce lipsește cu barbarie în societatea noastră decadentă . Poezia este chipul sensibil al alchimiei. Atunci când Baudelaire sublimează un hoit aflat în putrefacție într-un jgheab, el face să țâșnească… florile răului. Alchimia nu este un ideal depășit, dimpotrivă. Alchimia este o filozofie de viață care ne angajează să ne decantăm părțile noastre de umbră pentru a scoate la iveală o nouă conștiință.
Economiile noastre mondiale au reușit o treabă strălucită, să facă alchimie inversă. În loc să transforme plumbul în aur, au transformat aurul în hârtie și apoi au suprimat aurul.
În Italia a apărut o boală cunoscută ca “sindromul Stendhal”. Ea se manifestă la turiștii invadați de emoția unei explozii de prea mare frumusețe. Leșin, criză de nebunie, delir, frumusețea este atât de intensă, mai ales în Florența, încât subiecții care sunt cufundați în ea își pierd capul! Faptul că această boală practic a dispărut astăzi nu este neapărat un semn bun …
Lumea simbolurilor este, de asemenea, obiectul prejudecății și batjocurii. Expresia “este simbolic” cade ca un ciocan al judecătorului pentru a pedepsi o negare a realității. În același mod în care medicul afirmă “este pe sistem nervos” atunci când nu înțelege cauza unei suferințe. “Este simbolic” este un mod foarte practic de a-ți justifica ignoranța. Dar simbolul nu este o negare! Este o jumătate… De fapt, simbolul ne vorbește, în parte, despre jumătatea care ne lipsește.
În sensul de bază, ”simbol” înseamnă “a pune împreună”. Acest cuvânt a fost folosit în Grecia antică pentru a desemna un obiect tăiat în două, din care fiecare proprietar păstra o parte pentru a-și aminti un jurământ sau o datorie. Familiarizându-ne cu lumea simbolică, scăpăm de capcana tautologiei. Cu alte cuvinte, închiderea în convingerea limitativă că un lucru se rezumă la a fi acel lucru și nimic altceva, la fel ca în expresia: “o pisică este o pisică”. Ori, știm de la Baudelaire că:
”Amanţii pătimaşi şi
cărturarii sobri
Iubesc deopotrivă, porniți spre bătrânețe,
Pisicile, mândria căminului, semeţe,
Ca ei de friguroși, ca ei de sedentari.”
O pisică este mai mult decât o pisică!
Faptul de a fi interesat de spațiul simbolic face posibilă deschiderea de portaluri de la un univers la altul, eliberarea cunoașterii, deschiderea minții. Printre toate simbolurile pe care le putem întâlni, Tarotul se bucură de un privilegiu deosebit. În timp ce cream Tarotul de Marrakech împreună cu prietenul meu pictorul Jean-Baptiste Valadié, m-am întrebat adesea dacă există o regulă implicită pentru crearea unui Tarot. Se cunosc mulți artiști și creatori care s-au lovit de acest exercițiu. Singurul răspuns pe care l-am putut găsi, de ajuns de universal, a fost: structura căii.
Dacă nu există ”calea” Tarotul nu funcționează. De altfel nu prea mai există multe lucruri care să funcționeze astăzi, oricare ar fi domeniul, dacă nu există “calea”. Cuplul este o cale. Arta este o cale. O terapie este o cale. Să îndrăznim să refacem în mod conștient calea care ne-a dus unde suntem astăzi și să abordăm cu umilință și înțelepciune calea care ne-a rămas de parcurs. Acest drum se poate face în atâtea moduri diferite. Imaginile arhetipale ale Tarotului ilustrează atât de bine această diversitate. Eremitul, desigur, care avansează cu prudența unui cercetaș și abnegația unui părinte al deșertului; Nebunul, care traversează lumea în căutarea tărâmului făgăduinței, cu încrederea unui Maestru zen sau cinismul unui filosof grec; Arcana XIII care, cu fiecare pas, arde terenul deja parcurs și Caleașca ce nu se poate avânta în viață dacă nu dă drumul frânelor.
Tarotul, mai mult decât orice alt simbol, este victima multor prejudecăți. De cele mai multe ori, acest joc de cărți este asociat cu un joc de divinație. Dar trebuie să știm că în istoria oracolelor am cunoscut mereu această trecere de la nivelul divinator la cel filosofic.
La originea Yi Jing – de exemplu – s-a considerat că, oricare ar fi întrebarea, există doar două răspunsuri posibile: o linie continuă “Yang” care înseamnă “da”, o linie dublă “Yin” care înseamnă ”nu “. Acest lucru nu a satisfăcut prea mult timp. Indiferent care este răspunsul , “da” sau “nu”, a apărut o altă întrebare: “Ce ar trebui să fac?” De atunci, oracolul a devenit o carte a înțelepciunii. La fel s-a întâmplat cu Runele și Tarotul. Ca să nu mai vorbim de testul Rorschach, atât de faimos în lumea psihiatriei, provenit inițial din citirea petelor de cerneală!
Tarotul este deci o carte a înțelepciunii cu care putem dialoga, pentru a ne cunoaște mai bine și a înțelege mai bine lumea în care evoluăm. Tarotul nu are răspunsuri la întrebările pe care le punem, ci ne pune întrebări fundamentale pentru a ne face să avansăm. Oarecum ca marii maeștri spirituali ai planetei care pun la îndoială cunoașterea noastră și ne ajută să ne punem la îndoială certitudinile, mai degrabă decât să ne ofere cunoștințe prefabricate fără să ne asigure și serviciul de asistența clienți.
Explorând limbajele simbolice, împărtășind visele noastre, făcând din fiecare gest al nostru un act poetic, îl întâlnim pe celălalt cu deosebirile sale și în universalitatea umanității sale.
Această nouă etică va da naștere unor alianțe mai echitabile, o îmbogățire de ambele părți și resurse neașteptate pentru o ieșire reală din gri. Pe baza acestei improbabile reguli de aur: Visul / Poezia / Simbolurile, să recreăm un nou spirit cetățenesc. Să pornim să întâlnim oamenii din nord și Runele, popoarele din est și Yi Jing, nomazii din sud cu măști și totemuri și frații și surorile noastre din vest, cu mâinile întinse, cu brațele pline de flori, fructe și cristale …. Consumator de vise, poet proscris, om prea uman, fratele meu, povestește-mi simbolul tău și îți voi spune visele mele …
Georges Colleuil
Marsanne,
8 februarie 2012
