Interviu realizat de IMA SANCHÍS și apărut în revista LA VANGUARDIA – La Contra, 25 Aprilie 2018
Georges Colleuil, filozof, psiholog și lingvist, de treizeci de ani cercetând simbolurile
“Toată viața mea am avut mereu 20 de ani. M-am născut la Nisa și locuiesc lângă Avignon. Am absolvit Filosofia, Psihologia și Lingvistica. Căsătorit, 4 copii. Politica mea: să trăim împreună. Angajamentul meu este civic. Omul se caracterizează în primul rând prin spiritualitate. Spiritul este inima combinată cu inteligența.”
Ideile se confruntă, spiritele converg
Darul de a fi uimit
Lui Colleuil, viața i-a dăruit calitatea de a se minuna și capacitatea de a învăța. A absolvit Filosofia, Psihologia și Lingvistica la Universitatea din Nisa. În anii 80 s-a angajat în mișcări împotriva rasismului și pentru alfabetizarea districtelor periferice din Paris. A fost actor de teatru și psihoterapeut timp de cincisprezece ani. Expert în limbajul simbolic, a condus cercetări asupra proprietăților terapeutice ale simbolurilor și a dezvoltat modalități de a le dezvălui, cum ar fi Referențialul Arhetipurilor Personale ( Le Référentiel de Naissance), de mai bine de 30 de ani. A creat “Festival du cinéma et du sacré”. Și acum pregătește o serie de filme despre legăturile care există între mitologia greacă și dramele sociale contemporane.
Ce simbol definește omul?
Buricul.
Clar și răspicat.
Etimologic, simbol înseamnă un obiect împărțit în două. Ambele părți își amintesc că erau o unitate, deci lucrul cu simbolul servește la reunificarea celor două părți separate.
Aplicați la simbolul “buric”.
Cordonul ombilical ne ține atașați de matrice și atunci când este tăiat ar trebui, în teorie, să ne construim ca indivizi.
Să fim unul.
Da, feminin și masculin, corp și spirit, yin și yang. Tot ce ne-a explicat deja mitologia greacă.
Au spus grecii totul deja?
Miturile grecești, indienii, eschimoșii, africanii … sunt toți la fel.
Ființa umană este deja luată în calcul?
Ființa umană își ignoră rădăcinile, iar rolul educației, al artei, al culturii este să ne lămurească originea, pentru că, dacă nu știm de unde venim, nu vom ști unde mergem.
Adevărat.
Simbolul este o modalitate pedagogică de a redescoperi părți din noi pe care le-am uitat.
Dați-mi o cheie.
Răzbunarea este o cheie. Un mecanism infinit: violența este întotdeauna un răspuns la o violență anterioară, poate uitată.
Nu-l putem opri?
Îmi propun, în cel mai simplu mod, să înlocuiesc răzbunarea cu revanșa.
Care este diferența?
Cu răzbunarea îți fac rău și așa îmi pierd o parte din umanitatea mea. Cu revanșa, nu îți fac rău, câștig dar nu te zdrobesc, ca în tenis, și atunci cresc.
Cum să o aplicăm?
Imaginează-ți că într-o școală există un copil care a fost umilit și el se răzbună și astfel ciclul violenței este perpetuat. Îl pot lua pe acel copil înainte să se răzbune și să îi spun: „Acum, important este să arăți cine ești și să îți dezvolți calitățile, pentru că ești un copil extraordinar”.
„Dar mi-a făcut rău!”, protestează băiatul.
„Ei bine, transformă-te în cineva mai puternic, iar când vei fi mai puternic nu te vor mai putea răni, ia-ți revanșa”, acesta este spiritul.
Este ceva foarte subtil, dați-mi un alt exemplu.
O femeie scârbită pe care soțul a înșelat-o. Revanșa ar fi să meargă la universitate și să își ia diploma de licență, să concentreze umilința în a fi mai bun, astfel încât suferința să nu o zdrobească și să nu dorească să-l zdrobească pe celălalt. Va profita de această ocazie pentru a se transforma.
Ce vă interesează în mod special?
Tema dublului. Partea ascunsă din sine, ambiguitatea, ambivalența, recunoașterea ei ne liniștește și ne-ar pacifica lumea.
…?
… Pentru că nu suntem o singură piesă, suntem ființe paradoxale: ceea ce urăsc în lume este de obicei o parte din mine pe care nu am rezolvat-o și nu vreau să o văd; recunoașterea acestei contradicții este o recunoaștere a celuilalt.
Este de obicei în unghiul mort. Există o oglindă retrovizoare care ne permite să o vedem?
Da, memoria este o oglindă retrovizoare și mai ales visele. În vise nu se uită nimic.
Dar nu ne amintim visele.
Și când ni le amintim nu le înțelegem, avem nevoie de ajutor pentru interpretarea lor. Există o frază a lui Baudelaire care mă atinge profund: „Am mai multe amintiri decât dacă aș fi trăit o mie de ani.” Avem totul în noi, dar am uitat să ne aducem aminte.
Aveți vreun remediu?
Da, un caiet de vise: în fiecare dimineață, când te trezești, pui data și îl notezi, așa cum este, brut și în prezent, fără comentarii.
Și dacă nu-ți amintești?
Scrieți: „Nu-mi amintesc visele”, pentru că inconștientul primește informațiile care vă interesează din ele și în 21 de zile începeți să vă amintiți primele vise. Este o metodă puternică pentru a ne cunoaște și a fi mult mai liniștiți.
Mai aveți chei?
Poezia. Cred că umanitatea noastră suferă pentru că nu visează suficient și pentru că poezia este sufocată. Problemele nu sunt doar economice sau politice, sunt și poetice.
Poezia este o cheie pentru readucerea farmecului în lume. Este inspirație. Vă propun să învățați pe de rost poeziile care vă plac și atunci când nu vă simțiți bine, recitați cu voce tare. Și, de asemenea, faceți-o în timpul unei cine plictisitoare, în care se discută politică, în care există încordare sau vulgaritate.
Nu știu…
Încearcă, recită Victor Rugo, vei vedea cum toată lumea se calmează. Arta este medicamentul universal.
Trebuie să treci de la gândire la acțiune.
Adevărat. Nu putem rămâne doar la idei, deoarece ideile se confruntă între ele, dar în schimb spiritele converg. Simbolul trebuie întruchipat, și cum facem asta? Să le cerem copiilor noștri să-și povestească visele, stimulează inteligența și ascultarea.
Sunt de acord.
Avem nevoie de o societate care să ne ofere artă, poezie, filozofie, vise … Creativitatea este esențială atât pentru a crește, cât și pentru a îmbătrâni bine. Creativitatea ne dă putere.
