sau vocea lăuntrică din om care transformă un parcurs existențial în destin
Autor Elena Beca
Tot demersul căutărilor simbolizate de arcanele Tarotului este cel de echilibrare a polarităților individuale.
Cupele sunt recipiente. Ele presupun împărțirea băuturii și ieșirea din alteritate, arătând astfel calea spre unitate a psihicului.
În sensul cel mai adânc această căutare este aspirația noastră de a descoperi o unitate interioară, de a ne găsi fericirea și a realiza ceea ce Jung numește individuație, întregirea psihică.
Patru de cupe este o arcană minoră. Înțelesul minor trebuie să ne conducă la ideea de armonie, orientată spre acțiunea concretă, spre existență. Cupele simbolizează relațiile și ne trimit spre ideea de alianță.
Această arcană privește construirea unei relații, modul în care dăm formă dragostei. Conținutul ei simbolic se referă la transformarea emoțiilor în calități concrete, menite să protejeze obiectul iubirii. Acest obiect al iubirii, însă, trebuie să fie mai întâi recunoscut.
Ilustrăm (obiectificăm) înțelesurile acestei arcane prin conținutul unei nuvele de Henry James, Fiara din junglă, publicată în 1903.
John Marcher așteaptă cu nerăbdare un eveniment care să-l surprindă asemeni unei fiare ivite pe neașteptate din inima junglei, care este propria sa viață. Această întâmplare ar fi modalitatea în care existența sa searbădă ar putea deveni destin.
Acest om căruia nu i se întâmplă nimic presimte necesitatea trăirii vieții ca pe o experiență, alternativă de dorit la o existență vegetală. În realitate el este un abulic gentelman londonez, care dintr-un egoism lamentabil ignoră iubirea femeii, capabile să i se sacrifice în tăcere. Viața lui învăluită în ambiguitate descrie o situație umană a cărei expresie se rezumă ca: viața este o iluzie, o lungă așteptare a unicului eveniment semnificativ care este moartea.
Viața este un conținut de trăire irosită a celui care nu vede realitatea. Eroul este limitat la propria sa viziune care filtreză din viață doar ceea ce îi îngăduie strâmtoarea propriei conștiințe devenite un centru iradiant de ficțiuni. Existența sa se învârte în jurul unui secret obsedant și vag și anume sentimentul că îl așteptă ceva cu totul neobișnuit și straniu, poate ceva miraculos și înspăimântător, ceva ce avea să i se întâmple mai devreme sau mai târziu..
Iată descrierea faptelor.
Nicăieri, pentru nimeni , nu însemna (el ) nimic, nici pentru el însuși, dar aici chiar dacă nu în fața unei mulțimi de martori, chiar dacă unicul martor era John Marcher, i se părea că înseamnă totul, în virtutea dreptului neîndoielnic al trecutului înregistrat pe piatră, descifrabil ca fila unei cărți deschise. Cartea deschisă era mormântul prietenei lui, May Bartram, acolo zăceau faptele trecutului, acolo era adevărul vieții sale, acolo era fundalul lui de înfăptuiri printre care se putea pierde …. și astfel se statornici într-o viață nutrită doar de sentimentul că odinioară trăise și dânsul, simțământ care-i oferea nu numai suport moral ci chiar o identitate.
Doar că puțin mai târziu eroul se trezește în fața unei realități neprevăzute. Ceva – și asta îi dădu o împunsătură – ceva ce în viața lui, a lui John Marcher, nu existase… Pe el nu-l atinsese niciodată nicio pasiune … el supraviețuise și bătuse drumurile și dusese o viață lâncedă… Priveliștea care tocmai se înfățișase ochilor săi (cea a unui bărbat plângând la mormântul unei femei) îl uimi, cu litere de foc, ceva de care el fusese cu totul și în chip bolnăvicios lipsit. Acum văzuse doar din afara vieții lui, la un străin, fără să fi cunoscut în adâncurile lui, cum poate fi plânsă o femeie iubită pentru ea însăși… Numele gravat pe placă îl înfioră ca și străinul care trecuse pe lângă el și-i spusese lovindu-l în obraz, că ea, May Bartram, era acel ceva de care fusese lipsit… Asta a fost să fie lovitura – revelația supranaturală. Și acum vedea totul cu o groază lividă… May… îl văzuse privind prostește către portița de evadare (din propria lui soartă) pe care i-o deschisese. Evadarea ar fi fost s-o fi iubit atunci, atunci și-ar fi trăit și el viața. May și-o trăise pe a ei – cine ar mai putea ști azi cu câtă pasiune? – din moment ce-l iubise pentru el însuși, în timp ce el nu se gândise niciodată la May…
Așa mi-am reprezentat mai ușor sensul descris de arcana minoră a patrului de cupe, numită și o oportunitate ratată.
Energiile din această arcană sunt pasive așa cum vedem în imagine. Sensul este un amestec între sfărșitul plăcerii și neputința de a ști ce urmează, care aduce disconfort și anxietate.
Deoarece cupele semnifică elementul apă putem înțelege că la un anumit nivel apa reprezintă emoțiile, dar la un alt nivel, mai profund, ea semnifică inconștientul. Inconștientul este ceea ce purtăm în interiorul nostru fără să cunoaștem. El conține soluțiile tuturor problemelor noastre. Când izbucnește trecând în conștiință el devine, în expresia lui CG Jung vocea lăuntrică. În practică, scrie Jung , aceste fapte psihice (conținuturi inconștiente), de altfel atât de vagi, se ivesc din obscuritatea necunoașterii și se apropie de domeniul vizibilului. Totuși acest lucru se întâmplă extrem de rar în mod spontan, ca la profeții Vechiului Testament… Dar conținuturile care ies la iveală atunci corespund perfect vocii lăuntrice și constituie chemarea destinului care prelucrată și integrată conștient aduce cu sine dezvoltarea personalității.
Pentru John Marcher acest moment coincide cu sfărșitul vieții lui.
Grozăvia deșteptării – aceasta era cunoașterea, cunoașterea sub a cărei suflare până și lacrimile păreau să-i înghețe în ochi. Și totuși, prin pânza lacrimilor, încerca s-o prindă, s-o țină. Cunoașterea aceasta, târzie și amară, păstra cel puțin o urmă din gustul vieții. Dar amăreala îi făcu deodată rău, era ca și cum adevărul îi înfățișa monstruos, în toată hidoșenia propriei lui imagini, ceea ce i se dăruise. Văzu jungla vieții lui și văzu Fiara care sta la pândă, și în timp ce privea, o simți într-un freamăt al văzduhului, cum se ridică, uriașă și crâncenă, gata să se repeadă asupra-i. Negura i se lăsă peste ochi. O simțea ajungându-l și în gherele halucinației, zbătându-se instinctiv ca să se ferească, se prăbuși, cu fața în jos, peste mormânt.
Cu un oarecare umor autorul transmite doar un avertisment. Că nu trebuie să așteptăm ca lucrurile să ne treacă pe dinainte fără să le observăm, ignorând binecuvântări care sunt tot timpul apanajul vieții trăite lucid, cu recunoștință și dragoste.
Arcana patru de cupe ne îndeamnă să credem că suntem capabili să primim chiar și atunci când viața pare să nu ne mai ofere nimic, speranța că undeva, pe drumul marcat de destin se mai află o cupă a bucuriei pregătită doar pentru noi.
Am citat din:
Henry James – O coardă prea întinsă , editura ART, București, 2009, pag 367-425
Carl Gustav Jung – Antologia Puterea Sufletului Psihologie individuală și socială, editura Anima , București , 1994, pag 32-33
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
