Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Márquez
Autor Elena Beca
Arcanele Tarotului, scrie Georges Colleuil, ni se prezintă ca arhive simbolice eterne, tezaur de arhetipuri, al miturilor arhaice, expresii fundamentale ale trăirilor oamenilor. În acest sens Tarotul este memorie și oglindire (proiecție) deci unealtă de terapie globală. El nu exclude nicio dimensiune, nici psihologică, nici spirituală și nici chiar energetică. În această abordare se înscrie Referențialul Arhetipurilor Personale, aici unde arhetipurile universale ale Tarotului se individualizează prin experiențele și trăirile fiecăruia. (2. p 32)
Toți cei care trăiesc evenimente psihice dureroase știu cât de eliberator poate fi să afle că aceasta nu este doar soarta lor, că această durere a lor nu este decât un principiu de conștiință care îi privește pe toți oamenii și care apare exemplificat în mituri, basme, etc. Acestea sunt arhetipurile, spune Jung, complexe de reprezentări ale trăirilor profund conflictuale.
Avem acum prilejul să ne cufundăm în splendoarea unui roman care descifrează arhetipul iubirii, asociat în Tarot cu a șasea arcană majoră, Îndrăgostitul.
Când Îndrăgostitul se numește Florentino Ariza.
Așteptarea face parte din pribegia noastră pe pământ. În rai nu este așteptare, spune un om de duh.
Să alegi și să ai răbdare ca alegerea ta să se împlinească, după cinzeci și unu de ani, nouă luni și patru zile, cere caracter și o trăire din care nimic să nu poată să alunge prezentul. Căci viața este însuși obiectul dorinței, iar dorința dă sens vieții.
Florentino Ariza nu încetase nici măcar o singură clipă să nu se gândească la ea, de când Fermina Daza îl respinsese…, ori de atunci trecuseră cinzeci și unu de ani, nouă luni și patru zile. N-a fost nevoie să țină socoteala uitării, trăgând zilnic câte o linie pe zidurile vreunei carcere, pentru că nu trecea nici măcar o zi fără să nu-i amintească ceva de ea. (1. p 79)
Fusese suficientă o privire a copilei de treisprezece ani, care ridicase capul din cartea pe care citea ca să vadă cine trecea prin dreptul ferestrei, și acestă privire întâmplătoare a dezlănțuit o iubire devastatoare, care o jumătate de secol mai târziu, nu se stinsese încă. (1. p 82)
Iubirea irepresibilă a lui Florentino Ariza pentru Fermina Daza este întreținută de o speranță fantasmatică, iar fantasma trimite spre un real mai real decât realul în sine. (3. p 45)
Florentino Ariza este o prezență puternică ce nu ezită să își întrețină credința în iubirea sa, într-un mod realist. El știe să gliseze între efervescența haotică a naturii, a instinctului și alcătuirea cosmică a culturii. (4. p 156)
Acest cosmos îl așează pe Florentino Ariza într-o poziție nesigură, obligându-l permanent să-și proiecteze reziliența asupra spațiului pe care îl reprezintă orașul de pe fluviul La Magdalena al Caraibilor, în care trăiesc el și iubita sa.
Rod al unei legături întâmplătoare, al unei femei întreprinzătoare cu un binecunoscut armator, Florentino nu a fost recunoscut în fața legii de către tatăl său, deși filiația sa era cunoscută de toată lumea. Condiția socială modestă îl obligă deci să renunțe la școală și să intre ucenic la Oficiul Poștal. Serios și romantic, la optsprezece ani, când se îndrăgostește de Fermina Daza, era tânărul cel mai curtat din anturajul său, cel care dansa mai bine ca oricine după melodiile la modă și recita pe dinafară versuri romanțioase… Era încă de pe atunci sfrijit, cu un păr indian pe care încerca să-l supună cu pomezi parfumate, iar ochelarii de miop îi dădeau un aer și mai neajutorat… În pofida aerului pricăjit și a hainelor mohorâte (moștenite de la răposatul său tată), fetele din cercul lui de prieteni organizau tombole secrete, trăgându-l la sorți așa cum și el participa la jocuri asemănătoare… până în ziua în care a cunoscut-o pe Fermina Daza și s-a sfârșit inocența lui. (1. p 82)
Personaj arhetipal, Florentino Ariza probează prin trăirile sale faptul că trupul său este cel care îi conferă concretețea vieții. Când Florentino Ariza a întâlnit-o prima dată pe Fermina Daza, maică-sa a ghicit totul chiar înainte ca el să-i spună ceva, pentru că îi pierise pofta de viață și de mâncare, nu mai avea somn și se perpelea toată noaptea în așternut… Însă din clipa în care a început să aștepte răspuns la prima lui scrisoare către ea, starea i s-a complicat cu o pântecarie fără leac (cu toate că toată viața a suferit de constipație fapt pentrucare trebuia mereu să-și facă clisme), și niște vărsături verzui ca fierea, își pierduse simțul orientării și se prăbușea ca din senin în nesimțire, încât maică-sa… se întreba dacă nu era vorba mai degrabă de ravagiile holerei. (1. p 91)
Nașul lui Florentino Ariza, un bătrân homeopat, s-a alarmat și el văzând starea bolnavului. I-a fost însă suficient un interogatoriu insidios… ca să verifice încă odată că simptomele iubirii sunt identice cu cele ale holerei. (1. p 91)
Maică-sa îl îndemnă atunci să-și afle mângâierea în propria descurajare (1. p 91). Profită acum, că ești tânăr și îndură cât poți, fiindcă suferințele astea nu țin toată viața. (1. p 92) Tot ea i-a amintit că cei slabi de înger nu pot pătrunde în vecii vecilor în necruțătoarea și meschina împărăție a iubirii, pentru că femeile se dăruiesc numai bărbaților îndrăzneți. (1. p 96)
Tânărul a ținut cont de sfaturi și prin eforturi inimitabile a reușit să obțină promisiunea Ferminei Daza că se va mărita cu el, cu condiția ca niciodată să nu o oblige să mănânce vinete! Condiția a fost acceptată, astfel Florentino Ariza și mama sa au început să facă amenajări pentru confortul vieții viitorului cuplu.
Din motive potrivnice, personificate de Lorenzo Daza, tatăl Ferminei, care avea de gând să-i ofere fiicei sale un viitor deosebit, facilitându-i ascensiunea socială prin căsătorie, planurile celor doi îndrăgostiți vor fi însă zădărnicite.
În această vreme, păstrându-și credința și fidel idealului său, Florentino Ariza își păstra trupul neprihănit.
Intervenția brutală a lui Lorenzo Daza a deschis un interval de timp de peste o jumătate de veac în care cei doi tineri au fost despărțiți.
Viața și-a urmat cursul. Fermina Daza trăiește alături de soțul său Juvenal Urbino, un doctor râvnit de toate domnișoarele de vârsta măritișului. Fiul unui doctor mai degrabă plin de abnegație decât eminent, răpus de o epidemie de holeră asiatică, Juvenal Urbino a descins în orașul caraibian venind de la Paris, purtând cu el ideile unei medicine avansate. Curând el devine o figură emblematică în comunitate, fiind implicat în numeroase reforme pe care le inițiază, sperând să aducă bunăstare printre concetățeni și să crească nivelul lor cultural.
Această căsătorie lungă de patruzeci de ani îi face pe cei doi soți să cunoască toate suișurile și coborâșurile vieții împreună pentru a verifica faptul că ceea ce contează într-o căsnicie, până la urmă, nu este fericirea ci stabilitatea.
Când Florentino Ariza a aflat că Fermina Daza urma să se mărite cu un medic de neam nobil și bogat, educat în Europa și cu o reputație puțin obișnuită pentru anii lui, nimeni și nimic nu l-au putut clinti din starea de deprimare în care se prăbușise. (1. p 193)
Dar viața a avut grijă de el.
Pentru început a fost deposedat de virginitate pe negândite în timp ce realiza o călătorie terapeutică, menită să-l scoată din starea depresivă. Atacul fusese atât de rapid și triumfător, încât nu putea fi vorba de o nebunie subită… Această certitudine măgulitoare l-a neliniștit cu atât mai mult pe Florentino Ariza, cu cât atingând culmea plăcerii, avusese o revelație, căreia nu-i putea da crezare, pe care refuza să o admită, anume că iubirea iluzorie pentru Fermina Daza putea fi înlocuită cu o pasiune lumească. (1. p 201)
Cu toate acestea, cât timp își imagina pe femeia nenorocirii lui dormind cu capul pe umărul soțului ei satisfăcut, inima îi era sfâșiată, dar n-a făcut nimic ca să și-o ștergă din minte, dimpotrivă, s-a complăcut în suferință. (1. p 207)
În întreaga lui viață era însoțit de reflecții dureroase referitoare la iubita sa. Era derutat, neștiind încotro să-și îndrepte viața, când, gândul că iubirea putea fi înlocuită oricând cu alta i-a călăuzit pașii pe cărări până atunci nebănuite. (1. p 208). A dat trupului său satisfacții trecătoare și însoțite de o totală discreție. Aruncat în vâltoarea vieții, Florentino Ariza a dezvoltat metode ce păreau neverosimile la un bărbat ca el, taciturn, pricăjit și pe deasupra îmbrăcat ca un bărbat din alte timpuri. (1. p 213) Mai întâi el recunoștea cu precizie femeia care îl aștepta, apoi ele îl identificau imediat ca pe un singuratic ce cerșea iubirea cu o umilință de câine hăituit. (1. p 213)
Iubirile acestea, el le înregistra cu scrupulozitate într-un caiet cifrat intitulat ELE.
Cincizeci de ani mai târziu, când Fermina Daza a fost absolvită de sfânta osândă a cununiei, el avea vreo douăzeci și cinci de caiete, unde înregistrase șase sute douăzeci și două de amoruri de mai lungă durată, fară a mai pune la socoteală nenumăratele aventuri trecătoare, pe care nu le învrednicise nici măcar cu o notă cât de neînsemnată. (1. p 213-214)
Între aceste femei au fost și câteva mai demne de amintit. Prima a fost văduva lui Nazaret, primul lui amor de pat și prima mențiune în caietul numit ELE. Au mai fost Ausencia Santander, soția capitanului Rosendo de la Rosa, apoi, neputând fi numită, o tânără fugită din ospiciul Divina Pastora, repede recuperată din rătacire de doi cerberi și o infirmieră. Au mai fost numite Sara Noriega, care a fost gata să-l convingă pe el că ceea ce făceau împreună era iubire, dar și Olimpia Zuleta al cărui tragic sfârșit nădăjduim să-l afle singur cititorul pasionat de literatură columbiană, căruia îi transmitem doar certitudininea că n-o să-i pară căutarea degeaba. Nu putem trece sub tăcere pe Prudencia Pitre numită și văduva celor Doi, pentru că îngropase doi soți și cu atât mai puțin să o uităm pe America Vicuna, copila care pentru Florentino Ariza a fost cotlonul cel mai adăpostit din golful bătrâneții. (1. p 377) Când el a cunoscut fericirea și s-a reîntâlnit din nou cu Fermina Daza, care rămăsese văduvă, America Vicuna s-a sinucis simțindu-se abandonată, având însă destulă grijă să nu divulge adevăratul motiv.
Între timp Florentino Ariza a trebuit să învețe să-și creeze un renume.
Când a văzut-o pe Fermina Daza, în fața catedralei, însărcinată în luna a șasea, cu aerul ei de adevărată femeie de lume, Florentino Ariza a luat vajnica hotărâre de a dobândi nume și avere pentru a putea fi vrednic de ea. Puțin îi păsa că era căsătorită, pentru că în același timp, și-a spus, ca și cum totul ar fi depins de el, că doctorul Juvenal Urbino trebuia să moară. (1. p 229)
În sinea lui, știa de multă vreme că era ursit să facă fericită o văduvă, care la rândul ei urma să-l facă fericit, și nu era îngrijorat în privința asta ! Dimpotrivă, era pregătit. Cunoscuse atât de multe… Încât până la urmă a aflat că lumea era plină de văduve fericite. (1. p 280) .
Făcând ucenicie pe lângă unchiul său Leon al XII-lea, Florentino Ariza a investit timp și preocupare treizeci de ani în Compania Fluvială a Caraibilor, condusă de acesta. A fost un loc în care a împletit, cât se putea de bine, singurul lucru care îl interesase în viață – iubirea, cu șansa de a câștiga un loc recunoscut în societate. Florentino păstra un caiet în care chiar tatăl său scrisese poezii de dragoste pe file desenate cu inimi străpunse de săgeți. Așa a găsit într-o zi un aforism notat chiar înainte ca el să se nască: când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care îmi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste. (1. p 235).
La moartea sa, unchiul Leon al XII-lea îl numește pe Florentino Ariza moștenitor legal și șase luni mai târziu el este ales unanim de către acționarii consiliului de conducere ca președinte al acestui consiliu și director al Companiei Fluviale a Caraibilor.
Florentino Ariza a fost, în sfârșit, înștiințat de bătăile rare ale clopotelor, dintr-o zi de Rusalii, de moartea neașteptată a doctorului Juvenal Urbino. Florentino Ariza își imaginase clipa aceea până în cele mai mici amănunte încă din tinerețea lui zbuciumată, pe care și-o închinase în întregime cauzei unei iubiri temerare. (1. p 383)
Nu a întârziat și în aceeași seară s-a încumetat să își reînnoiască legământul de fidelitate eternă și de iubire pururi vie în fața Ferminei Daza, constatând că în sfârșit moartea intervenise în favoarea lui (1. p 383)
După un an de văduvie Fermina Daza îi acordă atenția ei lui Florentino Ariza. Întâmpinarea acestei fericite situații a făcut ca el să retrăiască o emoție veche, însoțită de simptomele binecunoscute, care l-au făcut pe șoferul său, obișnuit de acum cu multe, să-i spună cu îngrijorare: Don Floro, să nu fie cumva holeră.
Apoi, deși intimidați, Fermina Daza și Florentino Ariza se reîntâlnesc după mai bine de jumătate de veac. Pentru prima oară după o jumătate de veac, se aflau față în față și atât de aproape, putând să se privească în voie, ca să se vadă așa cum erau, doi bătrâni pe care îi pândea moartea, neavând altceva în comun decât amintirea unui trecut efemer ce nu le mai aparținea lor… (1. p 421)
Ca să se simtă mai aproape, cei doi pornesc împreună pe vasul fluvial Noua Fidelitate. Învăluiți de dragoste aleg să rămâna pe vas și să se despartă de societate, arborând pe vas, fără vreo altă intenție decât iubirea lor, steagul galben de epidemie. Evitând să mai aibă relații cu ceilalți, Fermina Daza și Florentino Ariza aleg fericirea.
Și până când dracu’ credeți că o să ne putem fâțâi de colo colo? îi întrebă căpitanul. Florentino Ariza avea răspunsul pregătit de cincizeci și trei de ani șapte luni și unsprezece zile cu tot cu nopțile lor. Toată viața, spuse. (1. p 478)
Căci ei trăiseră transcenderea iubirii.
Contrar presupunerilor căpitanului… nu se mai simțeau ca niște tineri îndrăgostiți și cu atât mai puțin ca niște amanți târzii. Era ca și cum ar fi sărit peste lungul calvar al vieții conjugale și ar fi ajuns de-a dreptul în miezul iubirii. Treceau în tăcere, ca doi soți bătrâni, căliți de viață, dincolo de capcanele pasiunii, dincolo de festele brutale ale iluziilor și de mirajele dezamăgirilor, dincolo de iubire. Căci trăiseră destul împreună ca să-și dea seama că dragostea era dragoste oricând și oriunde, dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte. O să fie totuna cu moartea, spuse Fermina Daza. Florentino Ariza încremeni, pentru că ea dăduse glas gândului care îl frământa încă de când începuseră călătoria de întoarcere! (1. p 475)
Am citat din:
- Gabriel Garcia Marqez, Dragostea în vremea holerei, RAO, București, 2014
- Georges Colleuil, Le Référentiel de Naissance, Dangles, 2013
- Matei Georgescu, Jurnal al defensei prin scris, Oscar Print , București, 2005
- Matei Georgescu, Ghidul psihanalistului perfect, Oscar Print, București , 2006
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
