Autor Elena Beca
Arcana majoră Justiția este arhetipul răsplății, al recompenselor și al pedepselor în viață.
Ca lege naturală, depășește orice autoritate pământească, este o dreptate veche ca timpul însuși.
Justiția menține echilibrul opușilor în universul proiectat de om.
Nașterea omului în lumea materială impune structurarea și ordinea acestei realități, care generează o tendință înnascută spre menținere a echilibrului între interioritatea ființei și lumea care o condiționează.
Putem considera justiția ca pe o realizare a nevoii omului de a-și trăi viața. Orice ar întâmpina la un moment dat, indivizii trebuie să găsească elemente de susținere care să le permită să continuie să trăiască. Justiția nu ar fi nici dreptatea omenească și nici voia lui Dumnezeu, ea nu are de-a face cu adevărul absolut, ci cu nevoia de echilibru a omului în situație.
Este o atribuire de sens pentru situații cu care se confruntă persoanele, atunci când reușesc sau nu reușesc în încercările lor.
De ce să fii conte , când poți să fii pictor ?
Henri de Toulouse Lautrec de Edgar Degas
Acesta este tipul de atribuire care guvernează viața lui Henri Marie Raymond de Toulouse –Lautrec Montfa, moștenitorul mult așteptat al familiei de conți suverani, a căror istorie urcă până la cei dintâi asediatori ai Ierusalimului din anul 1099. Obișnuiți din tată în fiu să se poarte ca stăpâni absoluți și având strânse legături de rudenie cu familiile regale din Franța, Anglia și Aragon , căsătorindu-se cu frați, surori, fii sau fiice de monarhi , alte legi decât cele pe care și le statorniceau singuri, ei nu cunoșteau. (Viața lui Toulouse- Lautrec, pg 15)
Copilul este de o inteligență strălucitoare, e însă plăpând și are o sănătate șubredă. Cântă din zori și până seara ca un greier și înveselește pe toată lumea. Este lăsat în grija mamei sale Adele. Cât despre contele Alphonse nu se omoară cu firea pentru fiul său. Și totuși, contele Alphonse l-a învățat și el ceva pe fiul său, să deseneze cu două degete pe o bancnotă mare un porc peste efigia unui melancolic Napoleon al III-lea.(Viața…pg20)
Cum îi cade în mână o pană sau un creion, copilul desenează, cai, trăsuri, cavaleri, câini, păsări. Desenează ce-i place, dar mai ales animale.
La vârsta adolescenței începe calvarul. Oasele îi sunt fragile . Crește greu, are două accidente la ambele picioare. Se reface cu dificultate și nu mai crește.
La cinsprezece ani e un infirm. Sprijinit în baston, înaintează cu greu , are un mers legănat , frânt din șolduri. Un mers ca de rață….Torsul său e aproape normal, dar membrele nu se dezvoltă ….se urâțește pe zi ce trece. Nasul i se lățește, buzele i se umflă, sunt puhave formând un fel de sul deasupra bărbiei teșite…La capătul brațelor , măinile au niște degete uriașe(Viața..pg42- 43)
Henri , atât de răsfățat de toți membrii familiei , vlăstarul în care își puneau nădejdea, Petit Bijou, nu va putea să se ocupe de cai și de vânătoare cum făcuseră înaintașii lui, nobili de tip medieval, ci va trebui să învețe tehnicile de supraviețuire, împotriva rușinii și a lipsei de afecțiune a celorlalți. Rămâne nobil doar prin caracterul risipitor și prin gingășia sentimentelor cu care înconjoară pe toți cei asemenea lui. Și are ochi frumoși, limpezi și expresivi. Cei care îl îndrăgesc nu-i mai văd urâțenia făpturii.
Natura m-a trădat , spune el.(Viața…pg 48)
Viața îi scapă printre degete, dar nu se va lăsa exilat. Până la urmă tot o va apuca . Cu creionul, cu penelul, va fi prezent în vâltoarea acestei lumi. Pictează și desenează fără preget …L-a apucat furia picturii, o spune chiar el (Viața…pg 48)
Poate că această Cucoană Paletă, îl va face pe acest nefericit băiat să mai uite toate acele lucruri ce nu-i vor fi hărăzite niciodată.(Viața…pg 56)
Arta, ea poate fi mijlocul de a dobândi dreptul la care râvnește, de a respira printre oamenii care nu sunt monștri….trebuie să dobândească , trebuie să merite alt fel de titluri de noblețe.( Viața…pg 60)
Se inscrie la cursurile de pictură, în atelierul maestrului Bonnat din Paris.
Simțul umorului, pe care nevoia de a se vedea pe sine însuși îl ascute și mai mult, îi dezvăluie în curând ridicolul sau defectele semenilor săi.
Tot ce nu poate închina iubirii, căci ce femeie ar putea să treacă peste urâțenia lui, Lautrec închină muncii. Munca e o supapă pentru prisosul de energie nefolosită. Dintr- o dată, liniile țâșnesc scoțând la iveală caracteristicile izbitoare ale modelului.( Viața…pg72)
Prin bunăvoința unui prieten cunoaște în sfârșit o femeie , Marie Charlet. Depravarea, dezmățul de o senzualitate neînchipuită, violența viciului, iată ce îi dezvăluie lui Lautrec femeia pierdută, din dragoste n-a mai rămas decât acel dans obscen al trupurilor, perversitatea…Scârbă și dispreț. Asta e deci dragostea! Asta e femeia!…sau tipul de femeie pe care destinul i-l sorocise…disprețul său e mai întâi dispreț de sine. Dar nu se amăgește….Trebuie să știi să te suporți pe tine însuți.( Viața…pg 74-75)
Pe nesimțite se îndepărtează de familia sa și se afundă în străzile din Montmartre. În afară de artă nu-i rămâne decât plăcerea. Lautrec bate străzile fără să se sinchisească de nimic. Lipsit de imaginație, nu-i place decât ceea ce e real. Trăsăturile care definesc o făptură, care îi subliniază personalitatea, aceasta și numai aceasta îi încântă spiritul de observație , curiozitatea de nepotolit , aceasta și numai aceasta, ca și totul din el, îl mână printr-o adâncă frământare să se exprime prin penel. Doar și urâțenia își are frumusețile ei, trebuie numai să le vezi, ah! ce pasionant este să le descoperi. ( Viața…pg 75-76)
Ce este Montmartre? Nimic! Ce trebuie să fie? Totul! , proclamă un gentilom de cabaret. Lautrec se mută aici. Pictează în sălile de bal . În destrăbălarea și vestejirea ce-și lasă pecețile pe obrazurile acestor bărbați și femei , Lautrec se vede pe sine , viața lui rănită . Decăderea, descompunerea îl vrăjesc. Se întorce neîncetat la ele , nu se smulge, nu se va mai putea smulge din ghearele lor. ..Luînd creionul în mână de sute de ori pe seară Lautrec notează tot ce vede , necruțător, fără înduioșări, dar și fără cruzime …cu ironia rece și precisă a unui om care nu mai are nimic de pierdut..(Viața…pg 88-89)
Pe de altă parte , aristrocat prin obârșie el nu are decât silă și repulsie față de mizerie , de tot ce este sărăcăcios. …luxul săracilor e mai jalnic decât mizeria lor(Viața…pg 100)
Își încearcă teknicile.
Când o femeie este roșcată! dar roșcată! apasă elpe cuvânt și adjectivul ăsta îi umple gura, roșcată!-Teknika venețienilor. Toate reprezentantele sexului frumos ce-l seduc …sunt blonde sau roșcate.(Viața…pg 107)
Lucrările lui încep să fie expuse în cabarete. Lautrec are vânt în pupa. Lautrec râde . Viața e frumoasă . E frumoasă viața cea urâcioasă. ( Viața…pg115)
Lautrec își dă seama că leneș cum este, nici el n-ar fi decât un excentric ca și tatăl său , că pictura nu-i oferă doar un mijloc de trai , ci îi este în același timp mântuire, suprema sa justificare față …În fața cui? Pentru că nu crede în nimeni și în nimic. Dar știu oare întotdeauna marile individualități pentru ce fac așa și nu altfel? Fac, atâta tot. (Viața…pg121)
Desenele sale apar in revista Le Mirliton. Vizitează și expune în expozițiile vremii. Și bea. Când e vorba să dea pe gât holerca cea mai mistuituoare , nu-i om să se măsoare cu el.( Viața…pg125)
Folosește modele . Pictorii se poartă urât cu ele . Viața lor e o luptă.Teknika junglei ar spune Lautrec.( Viața…pg125)
Vincent van Gogh l-a convins pe fratele său Teo să achiziționeze câteva pânze ale lui Lautrec pentru Galeria Boussod & Valadon.
La Bruxelles expoziția celor Douăzeci, XX, îl invită să participe, în 1888. Dacă i se reproșează un desen uneori foarte dur, orgii de culori țipătoare și murdare, îi este lăudat în schimb darul său de analist , care scoate la suprafață străfundurile inimii și ale gândurilor, i se laudă verva sa cam scârnavă, tipurile sale bine prinse.( Viața…pg128)
Nu-și mai pierde vremea cu fleacuri , trimite desene pentru săptămânalul galeriilor Boussod & Valadon, Paris illustre.
Continua să realizeze portrete de prostituate și să bea .Trebuie să știi să te înduri pe tine însuți!
Roza Roșcata, care îl inspiră cu chipul său îndurerat și animalic îi dă și o boală, de care nu mai are cum să scape toată viața. În tabloul La Montrouge , atârnat in localul Mirliton o așează în dreptul ferestrei unei încăperi întunecate.
În 1889 se deschide celebra Moulin Rouge. În seara inaugurării Lautrec este așezat la o masă rezervată.
De acum Moulin Rouge și el nu se vor mai despărți.
Cu melonul lăsat pe ochi sau împins pe ceafă, Lautrec desenează, bălăcindu-se în trepidație, în zgomot , în jilăveala acestei săli…un bâlci al plăcerilor de închiriat.( Viața …pg141)
Ca toți nevolnicii simte nevoia unei iluzii a puterii, și încearcă uneori această putere până la cruzime. .( Viața …pg142) O face chinuindu-și prietenii care dacă apucă să-l iubească nu o pot face pe jumătate.
Pictează mereu chipuri de prostituate surprizând în ele nu inumanul ci groaznicul omenesc. …Obsedat de culori, deslușind în verde ceva diabolic, pictează deznădejdea râsului și iadul bucuriei. (Viața…pg146-147)
Trece din local în local. Nu s-ar mai duce acasă în singurătatea de care se teme atât. Băutura a devenit pentru el dintr-o plăcere, o nevoie.
Dacă Van Gogh s-a pierdut în lumină și flăcari, el Lautrec , va coborî mereu mai adânc până în abisurile sufletului omenesc, până în inima nopții. ( Viața…pg155)
Arta afișului îi dezvîluie lui Lautrec resurse nebănuite. Înțelege pe dată că este născut cu simțul cerințelor acestei arte , al monumentalității, al valorii decorative și al caracterului direct și izbitor pe care trebuie să-l aibă. (Viața…pg159)
Pentru Moulin Rouge va face un afiș. Va crea o reprezentare riguroasă și foarte sintetică. Tratează grupul spectatorilor , înfățișându-l printr-o nesfârșită și compactă masă neagră, delimitată de un ingenios arabesc ce decupează cu strictețe meloanele bărbaților și pălăriile cu egrete ale femeilor. Pe acest fundal plasează capul Lacomei , aurul părului ei , corsajul roz, juponul alb. Concentrând toată lumina asupra ei, o transformă intr-o imagine a dansului însuși, figură caracteristică și esențială a cadrilului. În prim plan , prin fața lui Valentin- cel- fară- de- oase, surprins pe un ton cenușiu și parcă în penumbră, în obișnuita sa atitudine, cu pleoapele lăsate, trupul dezarticulat, brațele în mișcare, mâinile grele bătând măsura, zboară rochia galbenă a unei dansatoare pe care nu o vedem. (Viața…pg160)
Cum apare pe zidurile Parisului afișul lui Lautrec stârnește o mare senzație. A început celebritatea sa.
Din 1892 manifestările publice ale lui Toulouse-Lautrec se țin lanț. Lumea începe să îl înțeleagă și să îl guste pe Lautrec . Criticii văd în în operele sale o artă despuiată de orice convenție ca și de orice literarutură. Prin cruditatea ei, ea sugerează o gândire gravă, este o artă plină de amărăciune, patimă și nerușinare. (Viața…pg 167)
Din când în când Lautrec dispare chiar și de la Moulin Rouge.Este hotărât să părăsească Montmartre și să se mute în împrejurimile gării Saint- Lazare, sau ale Operei, în casele de prostituție de pe străzile Jobert și Amboise. Aici pictează, aici doarme. Bordel și ce dacă-i bordel? Exclamă, T est, pronunță în loc de C est, des maisons du bord de l eau- Case la marginea apei. Doar ne trebuie apă nu? Teknika curățirii de păcate.( Viața…pg171)
Respins și disprețuit Lautrec iese în întâmpinarea femeilor disprețuite. Sunt triste , mereu triste, nu râd decât la beție, dar Lautrec cunoaște niște cuvinte ce fac să răsară pe buzele lor un zâmbet, în ochi o străfulgerare de fericire copilărească. Știe ce le lipsește și lor, și ce îi lipsește și lui atât de mult, se întrece pe sine în a le oferi acest ceva și a-l reprimi la rândul său de la ele , le redă o identitate omenească. ( Viața…pg175)
Societatea a făcut din fetele astea un fel de paria-ca și din el. Lautrec se revoltă împotriva unui asemenea fel de a gândi. Nu este atât de aspru, atât de veridic , atât de necruțător , decât pentru a putea spune mai bine, cu mai multă hotărâre și putere de convingere, că nimeni în această lume , nu are dreptul să dea la o parte pe nimeni( Viața…pg177)
Se pasionează apoi de litografie.
Are 28 de ani și o întreagă operă în urma lui. Dar Lautrec e prea obsedat de artă -și de drama sa ca să-i surâdă vreo glorie deșartă de pe seama lucrărilor sale. Expune în continuare și este lăudat de critică pentru pătrundera sa de analist și ascuțimea mijloacelor de expresie( Viața…pg183)
I se cere să facă un afiș pentru Le Jardin de Paris , unul dintre localurile cele mai căutate din capitală. Lautrec ticluiește un afiș de o desăvârșită armonie cu acest local de mare lux.
Nu ți-ai putea închipui că această exaltare este și beția de a-și înfrunta destinul- că acest dans frenetic e un balet al morții în care dansatoarele cadrilurilor, stelele de la cafe- concert, actorii, clovnii și prostituatele, toți bărbații și toate femeile, ale căror trăsături le iscodește cu ardoare, cu o violență fără îndurare și pe care pare că le ia cu sine în hora lui drăcească, nu sunt decât niște figuranți.( Viața…pg202)
Ieșind de la o petrecere, rămas deodată singur, Toulouse Lautrec se dovedește atât de trist, încât, una dintre femeile din grup a stăruit ca el să vină a doua zi la ea la masă, unde îl așteaptă o surpriză. Ce vreți ? a explicat ea mai târziu. L-am văzut atât de trist , că mi-a fost frică să-l las acolo…Am simțit că trebuie să-i ofer cu orice preț un motiv ca să reziste până a doua zi la prânz.(Viața…pg203)
Înfățișarea sa deziluzionează dar sunt și oameni care pot vedea altfel . Lautrec face pe loc minuni. Cu cât îl vezi mai mult , constată după un răstimp Jules Renard, autorul lui Morcoveață, cu atât crește mai mult. Și până la urmă , e peste înălțimea obișnuită. ( Viața…pg217)
Bea mult, bea mult prea mult. Toate aceste femei râvnite și niciodată avute. Acestă iubire din care nu a cunoscut decât simulacrul. Petit Bijou- Acest dezgust nesfârșit! Asemenea murmurului unei ape subterane melancolia se insinuează în viața lui. La drept vorbind pictura nu a înlocuit nimic . La ce bun? Tot nu o să-mi dea înapoi picioarele, pictam pentru că nu aveam altceva mai bun de făcut…( Viața…pg244)
Apare Elles , un album de zece planșe prin care Lautrec vrea să marcheze cât mai limpede cu putință că între târfe și celelalte femei, el unul refuză să vadă vreo deosebire- că această deosebire nici nu există.(Viața…pg245-246)
O nouă expoziție care va grupa un mare număr de lucrări prilejuiește o cronică în Le journal care exprimă admirația față de opera lui Lautrec . Numai grija de adevăr este aici suverană și este cu mult mai puternică decât toate curiozitățile și toate interpretările celor care privesc…Lautrec a creat opere cumplite, a proiectat lumina cea mai crudă asupra unuia dintre infernurile viciului și mizeriei, adăpostite sub civilizația noastră de vitrină. ( Viața…pg249)
Pânzele și cartoanele sale încep să fie foarte căutate.
Preocupat de litografie, Lautrec crează în 1897 unele dintre cele mai bune lucrări ale sale.
Îi place la casa de toleranță le Souris despre care spune cu felul lui peltic, Ascultă… Ce? La Touris, tekniKa duioșiei.. ( Viața…pg 262)
Alcolul si boala îl rod pe pictor. Magnifica strălucire a ochilor săi se adumbrește. S-a buhăit . Pofta de mâncare îi lipsește.
Pictura nu a înlocuit nimic. Când s-a azvârlit în ingrata trudă a artei , Lautrec crezuse că prin muncă avea să ajungă poate un mare artist, ceea ce îi va transfigura viața, căci credea el, avea să afle în artă o răzbunare împotriva vitregiei soartei. Dar știm noi oare vreodată când ajungem mari artiști? Noi nu ne putem privi cu ochii celor din jur. Și apoi ce legătură are cu fericirea faptul de a fi un mare artist?( Viața…pg 267)
Dar la ce bun? Cuvintele magice nu mai au nici un efect. La ce bun aceste opere și toată truda?
Acum bețiile sale sunt cumplite. Ros de otrăvuri, Lautrec merge din ce în ce mai greu, mai mult se târăște.
Alcoolul și boala Venerei, alcoolul și disperarea. Lunga sinucidere s-a săvârșit. ( Viața…pg282)
Într-o criză de delirium tremens este dus la ospiciu.
Un cronicar de la l Echo de Paris scrie un articol fără bunăvoință. Printr-o ciudățenie de caracter care părea un fel de pedeapsă morală, ca o repercursiune a mâniei divine asupra celei de a șaptea generații, a familiei, acest sărman băiat, atât de prost alcătuit, atât de stângaci, de disgrațios era un feminist înflăcărat. Se dădea în vânt după dragoste. Părea să ispășească, prin goana lui neîmplinită, dezmățul prea fericit al acelor conți de Toulouse și să răscumpere prin înfrângerile sale continue, frecventele lor vicii galante. ..acum în acest paradis ciudat al degenerării umane, în această Valhalla bizară a casei de nebuni, …el gustă din deplinătatea fericirii posibile…Nu mai vinde artă , nu mai cumpără iubire… ( Viața…pg287-288)
Singurele satisfacții de care Lautrec s-a bucurat in cursul existențeui sale au fost prilejuite de arta sa. In momentele de neagră melancolie , îi era de ajuns să apuce un creion sau o pensulă ca să uite totul, ca bucuria să încolțescă din nou în el. Fără artă viața lui ar fi fost un hău înfiorător. (Viața…pg299)
După ieșirea din ospiciu începe iarăși să bea.
Geniul s-a retras din mâna pictorului. Nimic nu a mai rămas din ceea ce fusese singura sa consolare, supremul refugiu din fața destinului- dreptul de a trăi cu orice preț în mijlocul oamenilor normali ( Viața…pg309)
Încet paralizia îi cuprinde toate membrele. Nu mai poate nici să umble nici să se hrănească. Moare la castelul Malrome vegheat de mama sa și de prieteni.
Viață pierdută, viață pârjolită.Totul se plătește pe lumea asta. Geniul ca și tot restul. (Viața…pg312)
Henri Perruchot, Viața lui Toulouse-Lautrec, Editura Meridiane, București, 1967
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
