Autor Elena Beca
Arcana face trimitere la întregul potențial din univers, pentru magicieni totul este posibil.
Magicianul este cel care direcționează energia nedefinită a Nebunului într-o structură care include spiritul. El reprezintă momentul prim al creației, începutul începutului. A crea începuturi în sfera materiei înseamnă a crea și sfârșituri. În materie totul este polarizat.
Magicianul inițiază procesul unui ciclu simbolizat prin semnul infinitului pe care îl poartă deasupra capului . El întruchipează forța vieții și canalul prin care energia universului este condusă spre materializare.
Magicianul este maestrul manifestării spiritului în materie, care dă conținut magiei. Instrumentele sale sunt în acord cu ideea de schimbare.
Puterea magului este puterea prezentului în care situațiile primesc expresie concretă. Pentru el și cei pe care îi uluiește, momentul cosmic al prezentului este deopotrivă eternitate, infinit.
Din perspectiva magicianului, viața însăși este domeniul predilect al minunilor.
În cultura română sunt tezaurizate două expresii poetice, care țin împreună conținutul de miracol al existenței, celui care reflectează la propria sa experiență.
Nu credeam să învăț a muri vreodată , scria Eminescu în Oda în metru antic.
Îirăspundea peste ani Nichita Stănescu,reinventând poezia.
Nu credeam să învăț
a muri vreodată
Dar nici să mă nasc nu credeam
a mă naște vreodată
Între aceste două momente de uimire, vedem desfășurându-se viața unui copil, venit în lume ca să descopere tuturor oamenilor armonia izvorâtă din sufletul lui.
Atât de mic era acel copil și atât de mare era talentul său, încât nimeni nu credea că el, Wolfgang Amadeus Mozart, cânta la clavir doar la trei ani , iar la cinci ani a început să compună muzică.
Născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg , Wolfgang Amadeus era fiul lui Leopold Mozart, un compozitor și violonist cunoscut. Familia a avut șapte copii, dar numai doi dintre ei au supraviețuit, Wolfgang , căruia îi ziceau Wolfie și sora lui mai mare Maria Ana pe care o strigau Nannerl. Amândoi copiii au devenit instrumentiști talentați, dar Wolfie a fost cel mai bun.
Când Nannerl avea șapte ani, tatăl său a început să îi dea lecții la clavir . Wolfie voia și el să cânte dar era așa de mic încât trebuia să se ridice pe vârfuri ca să ajungă la clape.
Îi plăceau sunetele pe care le scotea clavirul. Îl făceau să zâmbească de fericire. Dar când două note nu îi plăceau, îl dureau urechile. Se supăra tare, încât izbucnea în plâns. Chiar și când era doar un copilaș, Wolfie știa exact care note sună bine împreună și care nu. ( Cine a fost W A Mozart?, pg 13)
Odată, când Wolfgang avea patru ani, tatăl său Leopold a găsit o hârtie pe care băiețelul scrisese o muzică, cea pe care o auzea în minte. Nu i-a venit să creadă că era o compoziție muzicală complicată, care conținea note, unele șterse și având deasupra corecturi. L-a întrebat pe copil ce erau acelea, iar el i-a răspuns că nu era o bucată ușoară, …Trebuie s-o exersezi până îți iese bine..După care i-a arătat tatălui său cum trebuie interpretată piesa.( Cine…pg 16)
Wolfie își exprima toate sentimentele prin muzică. Se gândea tot timpul la muzică și cânta mereu.
Împreună cu sora lui a învățat, prin instrucția primită de la tatăl său, să scrie și să citească, a învățat aritmetică, istorie și geografie. Mai târziu după ce a început să calătorească a învățat să vorbească pe lângă germană , limba italiană și limba franceză , iar mai apoi chiar și latina.
Wolfie își iubea tatăl , După Dumnezeu, spunea el, pentru mine cel mai important e tata. În fiecare seară , înainte de culcare, compunea o altă melodie pe care i-o cânta cu vocea lui tatălui Leopold , iar acesta trebuia să cânte a doua parte a melodiei. După ce terminau de cântat, Wolfie își săruta tatăl și adormea. ( Cine…pg24)
La rândul său tatăl își dorea ca lumea să îl admire pe talentatul său fiu. Dar unora nu le venea să creadă că un băiețel așa de mic putea fi atât de talentat.Un avocat care era și muzician s-a hotărât să afle adevărul. L-a testat ore în șir pe băiat. L-a pus să cânte o piesă muzicală extrem de dificilă , iar el a interpretat-o cu ușurință foarte bine. Apoi l-a pus pe copil să inventeze pe loc , pentru el, o bucată muzicală. Din nou , băiatul a făcut o trebă excelentă. Apoi a intrat în cameră o pisică, iar băiețelul s-a oprit imediat din cântat la clavir și s-a apucat să fugărească pisica. Bărbatul n-a mai avut nici o îndoială – băiatul era cu adevărat doar un copil, mai puțin atunci când scria sau interpreta muzica.Atunci băiețelul era un geniu. ( Cine…pg9)
Nu după mult timp, vestea despre talentul copiilor Wolfie și Nannerl a ajuns la Viena. Împărăteasa Maria Tereza a trimis un sol să-i invite pe aceștia să vină să cânte la palat.
Când Wolfie a fost prezentat prima dată împărătesei, a alergat spre ea și i-a sărit în poală. După care a strâns-o tare in brațe și a sărutat-o de nenumărate ori. (Cine..pg30)
Împărătesei i-a fost drag micuțul, iar când l-a auzit cântând a rămas profund impresionată. Împărăteasa le-a dăruit lui Wolfie și surorii lui Nannerl haine frumoase, așa cum se purtau la curte în acea vreme. Noul costum al lui Wolfie era liliachiu și era ornat cu împletituri late, aurii. Băiatului i-au plăcut hainele prețioase și le-a purtat plin de mândrie. Tot restul vieții aveau să-i placă hainele frumoase și scumpe (Cine..pg 32)
În timpul vizitei la palat, la un moment dat Wolfie s-a împiedicat și a fost ajutat să se ridice de prințesa Maria Antoaneta, fiica împărătesei. Această prințesă de numai șapte ani , la acea vreme, i-a placut micului Mozart , care dintr-o profundă recunoștință a cerut-o de nevastă. Toată lumea a râs atunci. Maria Antoaneta s-a căsătorit mai târziu cu regele Ludovic al xvi lea al Frantei , iar istoria i-a rezervat o soartă tristă. Rămasă nemuritoare prin expresia N-aveți pâine dați-le cozonac, care se referea la revoluționarii francezi din 1789, ea a fost decapitată împreună cu soțul său câțiva ani mai târziu(1793).
Când Wolfgang a împlinit șapte ani a pornit împreună cu întrega familie un turneu prin Europa. Când familia ajungea într-un oraș nou , copiii cântau în fața celor mai importanți oameni din nobilimea locală. Erau apoi invitați de bogătași la petrecerile lor, fiind plătiți uneori cu bani alteori cu cadouri. În timpul turneului, trecând prin Stuttgart, Mannheim, Mainz, Frankfurt, dar și Bruxelles și Paris, Wolfie a fost mereu bolnav. Lucra până la epuizare, dând uneori și trei concerte pe zi, dimineața și noaptea compunea muzică și nu adormea decât în zori. ..este posibil să fi suferit și de o boală de rinichi , care îi oprise creșterea. A fost întotdeauna micuț pentru vârsta lui și a rămas scund toată viața. (Cine…pg39)
Familia Mozart a continuat călătoria îndreptându-se spre Anglia. Aici Wolfie și Nannerl au cântat la Londra unde s-au întâlnit cu alți muzicieni, bucuroși să discute împreună despre muzică. Aici Wofgang Amadeus Mozart s-a intâlnit cu Johann Christian Bach fiul celebrului, Johan Sebastian Bach. La Londra tatăl copiilor s-a îmbolnăvit, așa că a trebuit ca toți să aștepte refacerea sa, locuind în Chelsea , un sat de pe malul Tamisei. Aici Wolfgang a compus prima simfonie, în Mi bemol major , pieasă care se cântă și astăzi. Despre aceasta Nannerl a scris, A trebuit să o copiez stând la pian alături de el. În timp ce el compunea și eu copiam , mi-a spus , Să-mi aduci aminte să dau și cornului de făcut ceva important.( Cine…pg 45), Wolfgang avea nouă ani.
După ce Leopold Mozart s-a făcut bine , familia a plecat spre casă . Drumul a fost greu, amândoi copii au făcut variolă, dar în cele din urmă s-au vindecat . La intoarcerea acasă Wolfgang avea zece ani, dar era deja un muzician profesionist, care cunoscuse capete încoronate pe care le cucerise cu măiestria lui.
Tatal Leopold a început să se găndească cum să îl ajute pe băiat să își continue cariera. Pentru un muzician, la acea vreme activitatea era legata de interesul și bunăvoința unor oameni bogați, regi sau prinți, la curtea cărora se interpreta muzica. Mai era și posibilitatea ca Wofgang să încerce să scrie opere. Operele se jucau în clădiri special construite în orașele mari, Milano, Paris sau Viena. Chiar și clădirile, numite Opere , erau somptuase și impresionante , aveau scaune tapisate cu catifea și candelabre uriașe , scumpe…opera era un spectacol foarte costisitor și luxos de care se puteau bucura doar oamenii foarte bogați. O operă dura peste două ore, avea mai multe acte separate prin pauze.(Cine…pg54)
Wolfgang Amadeus Mozart a scris prima operă când încă nu împlinise treisprezece ani. Această primă încercare nu a avut succes și nu a ajuns să fie jucată.
Dar tatăl Leopold nu s-a lăsat descurajat. Între anii 1769 și 1773 a pornit împreună cu fiul său Wolfie, într-un nou turneu. Acesta a cântat în Italia. Aici Mozart a cunoscut un alt fel de muzică. Una mai sprințară.
În timpul săptămânii mari cei doi au mers la Roma, ca să asculte in catedrala Sfântul Petru o piesă scrisă de compozitorul Allegri, o bucată muzicală celebră, Miserere. Notele acestei muzici sacre nu fuseseră niciodată tipărite. Nimeni în afară de corul Papei nu avea voie să o cânte. Slujba religioasă începu, iar când Wolfie a auzit copleșitoarea muzică umplând imensa catedrală, a căzut în genunchi. Nu mai auzise niciodată așa ceva. Chiar și după terminarea slujbei, a rămas în genunchi, ca intr-o transă. Când tatăl său l-a convins, în sfârșit să plece, el tot fredona muzica..În acea noapte, Wolfie n-a putut să doarmă. Muzica îi răsuna fără oprire în minte, așa că s-a ridicat din pat și a căutat pe tăcute o pană și hârtie cu portativ. Apoi s-a așezat și a început să scrie notele auzite și și-a amintit-o pe fiecare dintre ele. Notă după notă, măreța Miserere și-a făcut apariția pe hârtie. Era pentru prima oară când era transcrisă în afara corului din catedrală. Toată viața lui, Wolfgang Amadeus Mozart avea să uluiască lumea cu abilitatea lui de a memora instantaneu și întocmai orice muzică , de la prima audiție. ( Cine…pg60-61)
Din 1766, de când s-a întors din primul lui mare turneu, până în 1773, Wolfie a scris peste douăzeci de simfonii, mai multa cvartete pentru coarde , trei opere scurte și cântece pentru concerte și muzică bisericească. Avea doar șaptesprezece ani. Muzica era bucuria și pasiunea lui dar îi placea și să joace cărți, biliard și să scrie scrisori nostime familiei, pline de jocuri de cuvinte, glume și tot felul de lucruri amuzante.
La douăzeci și unu de ani Wolfgang era îndrăgostit de o tânără instrumentistă Aloysia, care locuia la Meinnheim în Germania . A vrut să se căsătorească cu ea, dar a renunțat la cerea tatălui său care insista ca el să plece la Paris, să câștige banii necesari, pentru familie.
Viața la Paris, unde a plecat împreună cu mama lui, a fost destul de neplăcută. Totul era scump iar succesul nu se arăta. Trăia o mare dezamăgire, până când, a scris o nouă simfonie, numită Paris, Simfonia în Re major, care a plăcut mult. Oamenii au aplaudat și l-au ovaționat deși el nu a putut auzi. De teama eșecului se dusese la culcare furios și profund nemulțumit.
Curând un necaz mare avea să-l lase paralizat de durere. În clima rece a Parisului, îndurând lipsuri, mama lui s-a îmbolnăvit și în scurt timp a murit. Îndurerat la rândul său de pierderea soției Leopold îl învinuia pe Wolfgang de neglijență fața de mama sa.
Singurul fel în care putea să își aline tristețea, era pentru Mozart, să compună muzică. Așa făcea față pierderii mamei sale. În 1779 tatăl său îl cheamă acasă, îi găsise o slujbă la Salzburg. Wolfgang se bucura astfel să lase în urmă Parisul, cu toate suferințele lui.
La Salzburg , Mozart a devenit organistul și concertmaistrul Curții. Aici compunea muzică. Apoi i s-a cerut să compună o operă pentru Curtea orașului Munchen. Opera se numea Idomeneo, regele Cretei și era povestea bazată pe o veche legendă. Eroul Idamante fiul lui Idomeneo își câștigă dreptul la tronul Cretei prin luptă, îndraznind să-l înfrunte pe monstrul creat de Neptun ,zeul mării. Merită această demnitate prin curaj și spirit de sacrificiu. Opera a fost un mare succes.
După o vreme Mozart a fost chemat să cânte la Viena de către arhiepiscopul Colloredo. Acest om nu îl prețuia pe Wolfgang astfel că , sătul de injurii Mozart a refuzat să mai rămână în serviciul lui și s-a hotărât să trăiască pe cont propriu, lucru neobișnuit și destul de riscant pentru un muzician la acea vreme.
Relația cu tatăl său Leopold s-a înrăutățit nu doar pentru că Leopold nu credea că Wolfie s-ar putea descurca singur în viață, dar a mai apărut și o nouă problemă. Wolfgang a vrut să se căsătorească cu Constanze, o căntăreață , sora Aloysiei . Nu a reușit să-și convingă tatăl să fie de acord cu căsătoria, dar în 1782 s-a căsătorit cu ea și s-au stabit la Viena. Căsătoria lor a fost una fericită. Deși nu au avut totdeauna confort material, cei doi dansau împreună ca sa se încălzească și nu se sfiau să-și puna pe foc mobila ca să le fie mai cald.
Când erau plini de bani Mozart îi cheltuia repede, cumpăra haine luxoase, dădea petreceri fastuoase cu muzică , dans și multă mâncare. Avea și o trăsură foarte costisitoare.
Cuplul a avut șase copii, dar doar doi au trăit mai mult de un an . Mozart și-a învățat fiul cel mare să cânte la clavir și din voce. Karl Thomas cânta alături de întreaga familie.
Franz Joseph Haydn, considerat cel mai mare compozitor în viată, în vremea lui, fiind mai mare cu 24 de ani față de Wolfgang Mozart , a asistat odată la acest spectacol familial. A putut să îi transmită lui Leopold apoi, Fiul dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care îl cunosc.( Cine…pg91)
Mozart și Haydn au fost buni prieteni. Mozart a dedicat mai multe piese muzicale acestui prieten drag.
Wolfgang Amadeus Mozart nu a fost niciodată îngâmfat. Aprecia bucuros muzica altor compozitori . Despre muzica lui Johann Sebastian Bach a exclamat, Ei uite ceva din care ai ce învăța. (Cine…pg92)
În 1787 Mozart a devenit compozitorul de muzică de cameră al împăratului Joseph al II lea. Avea acum un venit constant din banii pe care îi plătea împăratul. Unele dintre cele mai bune creații ale sale datează din acea perioadă care a durat până în 1791.
Operele ale căror muzică superbă oamenii o cântau dansând, au început cu Nunta lui Figaro (1786) care a cunoscut un succes răsunător. Compania a mers cu spectacolul la Praga unde Mozart rămâne uimit de entuziasmul publicului, căruia îi dedică imediat Simfonia Praga.
I s-a cerut să scrie încă o operă. Don Giovanni a avut la rândul său multe aprecieri și a devenit celebră.
Scrisă în 1790, Cosi fan tutte, altă operă populară este una comică.
Ultima mare operă apare în 1791, Flautul fermecat, un basm transpus pe muzică, care i-a fermecat din nou pe toți cei care au auzit-o.
În ciuda imensei sale popularități Mozart a avut mereu probleme financiare. Nici sănătatea sa nu era prea bună. A continuat totuși să compună o muzică incredibil de armonioasă. Ultimele trei simfonii le-a compus în doar trei luni.
În luna iulie 1971 Mozart era singur acasă, când un străin cu o pelerină și glugă neagră i-a înmânat o scrisoare nesemnată, prin care i se cerea să scrie un recviem. Autorul scrisorii îi promitea o mulțime de bani pentru acea compoziție. Mozart s-a apucat de lucru. În acest timp starea sănatății lui se inrăutățea. Părea că scrie recviemul pentru el însuși.
Avea doar treizeci și cinci de ani când a murit iar moartea sa rămâne un mister.
Poetul Aleksandr Pușkin a inserat într-o culegere de texte numită Micile tragedii, o prezentare scenică a morții lui Mozart survenită în urma otrăvirii lui de către Salieri, un om talentat, invidios pe geniul indubitabil al lui Mozart.
Salieri
Nu poate spune nimeni ! Ci eu spun
Sunt un pizmaș! Invidiez adânc,
Chinuitor și dureros! O, ceruri!
Dreptate nu-i, când harul vostru sfânt,
Al geniului har nu e menit
Să răsplătească jertfa, străduința,
Istovitoarea trudă, zelul, ruga-
Ci-ncoronează-o frunte de zmintit,
Un cap de haimana!…O, Mozart, Mozart!( Micile tragedii, pg 59)
………………………………………………………………………………………………
Salieri (aruncă otravă în cupa lui Mozart)
Ei bea!
Mozart
Beau pentru tine,
În cinstea ta și-a înfrățirii, care
Îi leagă strâns pe Mozart și Salieri-
Doi fii ai armoniei.
( Bea)
Salieri
Stai , nu bea!
Stai ! Ai băut de-acuma? … Fără mine?
Mozart
Eu sunt sătul.
( se așează la pian)
Ascultă Salieri,
Acesta-i recviemul meu
( Cântă)
Tu plângi?
…………………………………………………………………………………………………..
Mozart
O, de-ar putea cu toți simți la fel
Puterea armoniei! Dar atunci
N-ar exista nici lumea! Nimănui
Nu i-ar mai da prin cap să se ocupe
De grijile mărunte ale vieții.
Toți s-ar deda înălțătoarei arte!
Suntem puțini, noi cei aleși, puțini
Meschinul interes ce-l detestăm.
Noi, preoți ai frumosului etern!
Ori nu-i așa? Dar nu mă simt prea bine ,
Mă ia cu friguri…Aș dormi un pic.
Rămâi cu bine!
Salieri
Da, la revedere. ( singur)
Ai să dormi somn lung și veșnic Mozart!
Dar oare e de partea lui dreptatea
Și eu- nu-s geniu?…..(Micile tragedii…pg 66-68)
Se știe, bunăoară, că Salieri nici nu l-a otrăvit în realitate pe Mozart, el atribuindu-și doar o asemenea faptă spre a-și înveșnici prin legendă numele ( deci nu e nevoie numai de otravă pentru a intra în istorie , ci și de fantezie …) Verosimilă cu adevărat este situația însăși, a întâlnirii geniului cu talentul și cu complexele acestuia…(Mihai Cimpoi, Un singur actor, care este Omul, Introducere la Micile tragedii de A Pușkin)
Într-una dintre celebrele sale lecții despre muzică, adresate tinerilor , Leonard Bernstein spunea, Mozart era eleganța însăși, iar această grație se reflecta în toată muzica sa.
Dumnezeu făcuse lumea în șase zile, dar de atunci umanitatea fusese ocupată s-o descopere și s-o împodobească. S-a servit..de creațiile oamenilor și de divinitatea minții omenești – era nivelul de excelență la care omenirea se putea ridica…Viața pe pământ trebuia celebrată și trebuia să ne bucurăm de ea…umanitatea avea o natură și un destin de demnitate și excelență. (Giannozzo Manetti, în Librarul din Florența, de Ross King, pg 184)
Mozart a întruchipat aceste calități omenești, ducându-le la apogeu.
Era atât de precis , încât muzica lui e interpretată astăzi exact așa cum a fost scrisă, fără niciun fel de corecturi, pentru că Mozart nu a avut nevoie să facă corecturi. ( Cine…pg 102)
În scurta sa viață a creat o muzică de o armonie unică, printr-o muncă prodigioasă. Wolfgang Amadeus Mozart a scris peste șase sute de lucrări muzicale. E un număr uluitor de mare de creații pentru un compozitor, oricare ar fi el.(Cine…pg107)
Oricât timp ar trece, Mozart rămâne în sufletele oamenilor, care continuă să îi asculte și să-i cânte muzica, vibrația nemuritoare a spiritului său, manifestată magic, în lumea muritorilor.
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
