Autor Elena Beca
Temperanța este o arcană a stabilității și se referă la chintesență- sinteză a elementelor materiale din care este constituită viața. Ea exprimă tendința naturală de trecere a energiei materiei în energie spirituală.
Manifestarea esenței permite instalarea armoniei în ființa omului. Cele ce în materie se manifestă ca opuși, prin temperanță devin complementarități aflate în echilibru.
Temperanța presupune întoarcerea la controlul forțelor care animă ființa prin găsirea centrului care evită extremele.
Temperanța înseamnă alegerea căii de mijloc. Arcana exprimă chemarea spre unificare în sine a ființei, ca din această stare, ea să poată să se confrunte cu lumea exterioară.
Arcana 14 dă valoare moderației în oricare dintre întreprinderile omului ce l-ar putea vătăma. Prin aceasta se înțelege că moderația este protectoare și favorizează abandonarea defenselor și realizarea potențialului uman în întregime.
Sentimentul siguranței și calmul ajută în depășirea circumstanțelor dificile ale vieții. Din ele izvorăște puterea necesară dezvoltării potențialului uman și găsirea stării de bine și de încredere în sine însuși.
Temperanța, spunea C G Jung, este despre experiența psihică reprezentată de procesul interior de transformare a personalității. Este o transmutare a energiei specifică ritualurilor de inițiere, un proces alchimic care prin transformarea conținuturilor psihice inconștiente în elemente conștiente realizează o unificare a ființei.
Unificarea se face de la o stare de confuzie la cea de iluminare prin înțelegere.
Unirea psihologică a opușilor este o idee intuitivă, nu este o explicație pentru realitate. Este o trăire inexplicabilă, pentru că nu poate fi concepută rațional, dar care aduce confort existențial, descoperirea a ceea ce înseamnă doar să fii.
Romanul Alchimistul este o parabolă.
Astfel vedem că tot ce se întâmplă în viața unui ciobănaș, erou al romanului, este de natură să-l conducă pe acesta, la descoperirea unei comori visate. Evenimentele, care se succed în secvențe neprevăzute, multe dintre ele părând defavorabile, se amestecă cu acțiuni curajoase, creând senzația de viață temperată. Determinarea eroului de a nu se lăsa înfrânt de adversități și dovada unei acceptări a situațiilor prin care trece, susținute de interpretări înțelepte a împrejurărilor îl definesc ca o persoană vrednică, capabilă să se afle la înălțimea visului său.
Eroul este creatorul propriului destin, configurat ca experiență optimă. Adevăratul produs al proceselor umane constă in plăcerea de a trăi. Aceasta este ceea ce deosebește procesele umane, demersurile omului conștient , de marșul entropic al mediului înconjurător. În acest demers de alegere se află adevărata valoare pe care o are viața pentru fiecare om. Esența dezvoltării constă în capacitatea de a crea procese prin care o persoană reușește să creeze în ea însăși forța motrice a creșterii ei în continuare.
Acesta este conținutul procesului alchimic, prin care omul duce la realizare cea mai bună versiune a sa, exploatând cu măiestrie potențialul său vital.
În esență spune romanul , realitatea fiecăruia este o reflectare a propriei frumuseți . Cu toții o căutăm, pentru că ne căutăm pe noi, ca într-un vis narcisic.
Lacul rămase tăcut o vreme. Într-un târziu, zise,
– Îl plâng pe Narcis, dar niciodată n-am știut că el era frumos . Îl plâng pe Narcis pentru că, de fiecare dată când se apleca deasupra apelor mele, eu puteam să văd reflectată, în fundul ochilor lui, propria-mi frumusețe. ( Alchimistul, pg 20)
La rădăcina unui uriaș sicomor, în fața unei vechi biserici părăsite, ciobănașul își așterne un culcuș și visează un vis recurent . Un vis despre o comoară, urma să o găsească, dar unde , visul nu-i arăta niciodată pentru că se încheia mereu prea repede.
Familia lui ar fi vrut ca el să devină preot, îl dăduseră la învățătură. Învățase latină, spaniolă și teologie , dar visul lui, încă de mic era să cunoască lumea , să călătorească. Fusese și visul părintelui său, dar acesta nu avusese tăria să îl și urmeze.
O dorință încă vie, în ciuda zecilor de ani cât încercase să o înăbușe cu apă, mâncare și același culcuș pentru toate nopțile. ( Alchimistul, pg 33)
De aceea se învoi cu gândul de a-și lăsa fiul să încerce mai mult. Tocmai posibilitatea să-ți împlinești un vis face viața interesantă. ( Alchimistul, pg 35)
Întâlnirea cu o ghicitoare îl ajută pe erou să își amintească indicația din vis.Un copil îi arată piramidele din Egipt și îi spune că își va găsi comoara dacă merge până acolo.
Ciobănașul își vinde oile și pleacă în căutarea comorii.. Pe drum întâlnește persoane semnificative, Melchisedec, un Alchimist , un englez călător prin deșert. Aceștia îl îndeamnă să urmeze semnele, prin care Universul îl va conduce la comoara sa.
Melchisedec îl instruiește pentru că recunoaște în el pe omul determinat să își trăiască Legenda Personală.
Împlinirea Legendei Personale este singura îndatorire a oamenilor, îi spune el. …Sunt forțe care par mârșave, dar în realitate te învață cum să îți realizezi Legenda Personală. Îți pregătesc spiritul , voința, pentru că pe lumea asta există un mare adevăr, oricine ai fi și orice ai face, când dorești ceva cu adevărat, vrei pentru că această dorință s-a născut în sufletul Universului. Este misiunea ta pe Pământ…Totul este un singur lucru. Și când tu vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinței tale. ( Alchimistul, pg 48)
Oricum e bine să înveți că totul în viață are un preț, a adăugat el. ( Alchimistul,pg 51)
Ca orice om eroul urma să facă o alegere, între un lucru cu care se obișnuise și ceva ce i-ar fi plăcut să aibă. ( Alchimistul, pg 54)
Băiatul pornește să caute visul, hotărât ca odată ajuns în Africa, să străbată deșertul, să iasă din confortul lucrurilor cunoscute.
Ce înseamnă această traversare a deșertului? Este o confruntare, conștientă deplin, cu realitatea,
că uneori lucrurile se schimbă în viață cât ai clipi, înainte ca omul să se poată obișnui cu ideea,
că n-o să mai am încredere în oameni, pentru că un om m-a trădat,
o să-i urăsc pe aceia care găsesc comori ascunse, fiindcă eu nu am găsit-o pe a mea.
Și totdeauna o să caut să păstrez puținul pe care îl am, pentru că sunt prea mic ca să îmbrățișez lumea,
pentru că sunt și eu ca toți ceilalți oameni, văd lumea așa cum vreau eu să fie , nu așa cum este. (Alchimistul, pg 68-69)
Rezultatul acestei confruntări este câștigarea curajului de a nu mai fugi de propria soartă și a lua decizii care să îți fie favorabile . Deodată simți că putea privi lumea, fie ca o biată victimă a unui hoț, fie ca un aventurier în căutarea unei comori. Sunt un aventurier în căutarea unei comori, gândi , înainte de a cădea frânt de somn.( Alchimistul , pg71)
Una dintre virtuțile câștigate pe această cale este răbdarea, de a aștepta semnele și a le urma.
O alta este puterea de a te schimba, pentru a face ca lumea ta să schimbe și a recunoaște că orice binecuvântare care nu este acceptată se schimbă în blestem. Nu poți să stăvilești șuvoiul vieții.
Învățătura deșertului este esențială pentru modul în care fiecare ajunge să trăiască, ca să înțeleagă că nu există coincidențe. În lanțul misterios care leagă lucrurile unul de altul există un sens care conduce spre împlinirea Legendei Personale, a găsirii celei mai bune forme de viață pentru oricine vrea să își găsească o rațiune de a fi.
Ceea ce alchimiștii încercau să facă lucrând asupra materiei era o cale de a se purifica pe ei înșiși. A întâlni alchimistul este deci întălnirea cu persoana care are determinarea de a se transforma pe sine, în procesul trăirii unei experiențe optime, experiența armonizării conștiente cu fluxul existenței.
Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. ..Viața va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că ea este numai și numai momentul în care trăim ( Alchimistul, pg 125)
Pe drumul acesta al stăruinței și curajului de a înfrunta deșertul este și un moment în care timpul se oprește și Sufletul Lumii capătă o vigoare nemaiîntâlnită. Și asta se cheamă iubirea , un lucru mai vechi decât oamenii și decât deșertul însuși, care totuși răsărea mereu cu aceeași forță oriunde două perechi de ochi se întâlneau ..( Alchimistul, pg 135) și această iubire o cunoaște eroul care mai înțelege și că, Fără asta n-ar avea nici o noimă visurile omenirii. (Alchimistul, pg 137)
Este astfel pentru că atunci când iubești lucrurile capătă un sens mai adânc, semnificând că fiecare om poartă în el veșnicia.
Iubirea nu-l împiedică pe om să-și urmeze Legenda Personală. ( Alchimistul, pg 168)
De la un punct încolo oricine constată că dincolo de căutare are dorința să se întoarcă la sine, îmbogățit deja prin acțiune. Fiecare clipă de căutare este și o clipă de regăsire, îi spuse flăcăul inimii lui…Cât am căutat comoara , am descoperit pe drum lucruri pe care niciodată n-aș fi visat să le întâlnesc, dacă n-aș fi avut curajul să încerc lucruri imposibile pentru păstori. ( Alchimistul, pg180)
Nimeni nu poate face ceva din ceea ce nu crede. ..lumea este numai partea vizibilă a lui Dumnezeu. Alchimia înseamnă să aduci în plan material perfecțiunea spirituală. ( Alchimistul, pg193-194)
În mijlocul adversităților, între tâlhari , bătut și simțind moartea aproape, tânărul primește răspuns la căutarea sa. Nu precupețise nimic din cele ce avea pentru a afla acest răspuns. Aici în locul în care te afli, am avut și eu un vis repetat în urmă cu aproape doi ani , îi spuse căpetenia tâlharilor. Am visat că trebuia să merg pe câmpiile Spaniei, să caut o biserică în ruine unde ciobanii obișnuiau să doarmă cu oile , și unde în sacristie creștea un sicomor, și dacă săpam la rădăcina lui, aveam să gasesc o comoară ascunsă. Dar nu-s prost să străbat deșertul numai pentru că am avut același via de două ori. (Alchimistul, pg 219)
Fericit de veste ciobănașul s-a întors la locul din care plecase. A înțeles că dacă ar fi știut de la început acest lucru nu ar fi mai avut prilejul să se îmbogățească cu toate frumusețile lumii.
Flăcăul zâmbi și continuă să sape. O jumătate de oră mai târziu avea înaintea lui…comoara uitată. Într-adevăr viața este darnică pentru cine-și trăiește Legenda Personală, reflectă flăcăul ( Alchimistul, pg 222)
Și plecă să își reîntâlnească iubirea.
Aceasta poate să fie povestea eforturilor de dezvoltare personală. Găsirea echilibrului necesar pentru ca viața fiecărui om să beneficieze de calitățile tuturor darurilor sale. A tempera însemnând a stăpâni, a îmbunătați propriile conținuturi ale trăirii.
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
