Există numeroase scrieri despre istoria oficală sau neoficială a Tarotului.
De obicei ne confruntăm cu două abordări: una științifică, conform căreia regăsim Tarotul la sfârșitul secolului XIV, și una mitică ce leagă Tarotul de civilizația Atlantidei.
La sfârșitul secolului XIV, Jaquemin Gringonneur realiza varianta cunoscuta sub numele de Tarotul lui Charles al VI-lea, având ca unic scop amuzamentul regelui devenit nebun.
O altă abordare a originii Tarotului este cea conform căreia ultimii supraviețuitori ai Atlantidei au transmis anumitor popoare, printre care si egiptenii, o parte din cunoștințele lor. Mai târziu, când și aceștia au fost pe punctul de a dispărea, s-a pus problema păstrării și transmiterii mai departe a acestor cunoștințe, menite să unifice lumea, fără ca acestea să ajungă la persoane însetate de putere și care le-ar fi putut folosi în scopuri distructive. Astfel, s-a decis transmiterea întregii înțelepciuni a preoților egipteni prin intermediul cărților de joc.
La ora actuală există, poate, mii de jocuri de Tarot. În mod evident, cel mai cunoscut publicului este Tarotul de Marsilia, utilizat în cadrul metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și care a fost publicat prima oară de editura Grimaud în anul 1970.
Putem aborda Tarotul din punct de vedere psihologic, estetic, iconografic sau ca suport pentru meditație, existând nenumărate puncte de vedere, dar cel mai dinamic pentru travaliul interior este citirea Tarotului ca pe o formulă secretă, obiectivul fiind accederea la înțelepciune și conștiință.