Arcana 5 – Sfântul Islamului

Descriere Arcana 5: Sfântul Islamului iese din impermanența construcțiilor umane. El restabilește legătura între cer și pământ, dar de această dată într-un sens spiritual. El păstrează amintirea credințelor și riturilor. Este în același timp preot și filosof, transmițător și inițiator. Pe cât este Sultanul un tutore care îngăduie omului să crească, să se ridice de la pământ la cer, pe atât este sfântul musulman capabil să facă cerul să coboare pe pământ pentru a-l umple pe om de speranță. În timp ce Sultanul este trecător, Sfântului Islamului  i se permite ridicarea spre perenitatea spiritului.

Spirala pe care o poartă și el pe plexul solar este înscrisă într-un pătrat. Această figură evocă tradițional conștiința care regenerează materia.

Sfântul Islamului poartă boneta berberilor de la munte. Cunoașterea sa este intuitivă, senzorială. Nu are carte, învațătura sa este eminamente orală.

Este și un vindecător, dar vindecarea de la el este spirituală. Mormântul său îi va purta numele și femeile bolnave sau sterile vor veni să-l atingă și să încredințeze pietrei albe suferințele lor de nespus.

În această arcană personajul pare să-i învețe pe copiii care-l înconjoară atenți, că prin armonia forțelor cerului și ale pământului omul poate accede la sfințenie. El le oferă recunoașterea Tatălui care le va îngădui să avanseze pe drumul vieții lor.

Plini de aceste binecuvântări, copiii devin adulți știind să-și găsească locul lor în lume.

Cuvinte cheie: Eu binecuvântez. Eu protejez. Eu încurajez.

Alianță. Uniune. Binecuvântare. Cuvânt. Umanism. Știință. Transmitere. Învățătură. Dogmatism. Recunoștință. Părinte spiritual. Vindecare.

Georges Colleuil,  traducere Elena Beca, practician și formator în supervizare, e-mail: elena_beca@yahoo.com