Arcana 18 – Coloanele lui Hercule

Descriere Arcana 18: În vechi cărți de geografie, datând dinainte de secolul al XV lea, coloanele lui Hercule desemnează ceea ce astăzi cunoaștem drept Strâmtoarea Gibraltar. Strâmtoarea Gibraltar este astăzi o frontieră emblematică a Marocului.

Pe plan simbolic această limită a lumilor cunoscute ne invită să depășim inteligența tradițională și să explorăm zonele intuiției, inspirației și percepțiilor subtile.

Această arcană evocă accesul la lumile noi. Este în același timp o poartă spre lumi misterioase, intrări în lumea sufletului. Orice creativitate presupune sublimare sau canalizarea emoțiilor și fricilor. Fără acestea emoționalul invadează ființa în toate dimensiunile ei.

O cetate înghițită, monștrii marini sunt gata să devoreze pe cei care nu sunt centrați. Explorarea lumii interioare dă acces la lumea exterioară.

Arcana 18 dinamizează potențialul creator al omului. Pare să spună Saltimbancului care se apropie de această prăpastie: pătrunde în rezervele tale cele mai insondabile, adună-ți fragmentele generate de frici și emoții, sublimează-ți imaginația.

Această creativitate fundamentală din arcana 18 privește și crearea viului. Artistului îi dă libertatea să-și nască turbulențele emoționale, mamei să-și aducă pe lume copiii, viața inimii și a pântecului ei.

Arcana 18 unifică două simbolistici esențiale, creativitatea și materialitatea.

Cuvinte cheie: Reflectez. Visez. Mă ascund.

Aparență. Necaz. Reflecție. Oglindă. Memorie. Emoții. Iluzii. Creativitate. Imaginație. Maternitate. Clarvedere. Sensibilitate. Suflet. Subconștient.

Georges Colleuil,  traducere Elena Beca, practician și formator în supervizare, e-mail: elena_beca@yahoo.com