Prima întâlnire cu Georges a fost o călătorie revelatoare în tainele lumii. Ne-a vorbit despre minunata lume a simbolurilor abordând domenii precum religia, filosofia, alchimia, numerologia dar și despre tainele ascunse ale sufletului, și bineînțeles, despre enigmaticul TAROT.
Cine este Georges Colleuil ?
Psiholog, filosof și scriitor francez , Georges Colleuil dezvoltă și rafinează de mai bine de 20 de ani propria-i cercetare asupra misteriosului Tarot de Marsilia devenind în momentul de față unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniu.
Pasionat de ştiinţele sufletului, Georges Colleuil a fost dintotdeauna interesat de limbajul misterios al simbolurilor. A scris până în prezent nu mai puțin de 10 cărţi despre funcţiile terapeutice ale simbolurilor și a dezvoltat idei originale, precum “Référentiel de Naissance”( Referenţialul Arhetipurilor Personale), “Onomasophie”(procedeu de decodare a numelor şi prenumelor) sau “Mitograma”, metode care au însoţit mii de oameni în călătoria lor spre o mai bună cunoaștere de sine.
Tarotul de Marsilia a fascinat dintotdeauna. Folosit în special în scopul divinației, acest fabulos instrument capătă un cu totul alt sens în viziunea lui Georges Colleuil. Tarotul este o arta, însă nu este o arta a divinaţiei. Georges Colleuil subliniază acest lucru printr-un citat propriu, citat ce devine motto-ul prezentărilor sale:
“Tarotul nu serveşte la a ghici viitorul ci, mai degrabă, la a-l construi”
Georges Colleuil redescrie întreaga filosofie a umanității prin intermediul Tarotului.
Tarotul ne vorbește despre aici și acum. La ce mă ajută să aflu ce mi se va întâmpla mai târziu dacă ratez ocazia de a acționa chiar în momentul de față? Secretul este că viitorul ni-l construim chiar noi. Tarotul ne respectă mult prea mult pentru a ne închide într-o fatalitate predestinată. Acesta ne poate ajuta să conștientizăm situațiile prezente pentru a ne conduce progresiv, pas cu pas, spre creionarea propriului destin.
“Lumea simbolurilor dă sens existenței noastre solitare” G. Colleuil
Metoda pe care Georges Colleuil o aduce și în România, creație proprie, poartă denumire originală de ” Référentiel de Naissance ” și a fost lansată la începutul anilor ’80. Este practicată astăzi în lume de aproximativ 7000 de specialiști în țări ca Franța, Belgia, Elveția, Maroc, Spania, Italia sau Canada și își găsește locul în domeniul psihoterapiei, coachingului sau resurselor umane.
În limba română, Référentiel de Naissance devine Referențialul Arhetipurilor Personale. Ce altceva este Tarotul dacă nu un catalog de arhetipuri, acele simboluri universale, imagini primordiale și arhaice adânc înrădăcinate în inconștientul colectiv?
RAP, acronim pe care Georges Colleuil îl folosește cu o jovialitate naturală, este o metodă elaborată de analiză personală în care, pornind de la data nașterii și folosindu-ne de principiile numerologiei vom calcula o temă personală, temă ce va putea fi interpretată prin prisma arhetipurilor conținute de arcanele de Tarot.
De asemenea, este un instrument autentic de interpretare, trăire și experimentare a simbolurilor. Prin perceperea, descifrarea și înțelegerea simbolurilor putem accede la înțelegerea propriului destin.
Ne sunt astfel prezentate, în mod simbolic, cărțile ce ne-au fost date la naștere cu propunerea de a le juca cât mai bine pentru a deveni câștigători.