Notre Dame, Scurt istoric al Semnificației catedralelor de Ken Follett
Autor Elena Beca
Turnul este arcana care trimite la conexiunea dintre rațiune și natura intuitivă și dorință. Ea reprezintă nevoia de echilibrare a personalității care trece prin noaptea întunecată a sufletului.
Iluminarea izvorăște din sursele ascunse ale puterii și îi îngrozește pe cei ignoranți.
Turnul este o referire la gură care are atât rolul de a hrăni cât și pe cel de a exprima. Procesele privesc modul în care energiile înalte trezesc personalitatea. Hrana spirituală trece prin cuvânt, care se manifestă atât dinspre înafară spre interior, cât și prin vorbirea care se adresează exteriorului. Cuvintele de putere care vibrează cu putere marțiană duc la distrugerea falselor concepte și a tuturor neadevărurilor pe care oamenii le cred a fi realitatea. Dărâmând ceva, se face loc pentru ceva nou.
Turnul este conceptul eu-lui, conștiința personalității, distrusă de un influx de forță care revelează ceva de natura divină a Sinelui Superior.
Arcana se mai numește și Casa Domnului. Procesul învățării spirituale presupune construirea continuă și dărâmarea conceptelor, ca pași necesari pentru generarea unei noi lumi interioare.
Un simbol cheie al Casei Domnului este aspectul de izolare. Concepția indivizilor ca fiind separați de ceilalți și de lume trebuie distrusă, pentru a lăsa loc ideii că nu suntem singuri. Flăcările care ies din Turn reprezintă acea realizare sau percepție a unei identități realiste care rezultă din experiență.
Căderea falsei coroane simbolizează ideea de cădere a voinței personale care nu se aliniază cu voința divină și distrugerea falsei impresii de control asupra realității.
Arcana 16 este un accent pus pe ideea că orice creștere interioară poate fi dureroasă și presupune un proces copleșitor. Natura nu pare să fie blândă mereu. Atunci când invocăm forțele interioare descoperim că ceea ce primim este ceea ce avem nevoie și nu ceea ce vrem întotdeauna. Aceasta este ceva ce nu ne-am fi așteptat. Viața este plină de surprize.
Turnul descrie distrugerea unei ordini depășite, dar și ideea că orice sfârșit este un început nou.
La 15 aprilie 2019, în timp ce se însera, locuitorii Parisului ieșeau pe străzi și camerele de televiziune prezentau mii de fețe copleșite de durere, luminate de flăcări, unii privitori cântând imnuri, alții doar plângând în timp ce își vedeau iubita lor catedrală arzând. (1, pg 15-16)
Incendiul devastator al catedralei Notre Dame din Paris are reverberații arhetipale.
Arhetipurile sunt categorii ale trăirii.(2, p9)… Ele se constituie ca elemente ordonatoare ale experiențelor umane în general (2, p103)
În concepția lui Jung, arhetipurile sunt grupări de reprezentări emoționale asociate unui element central, care au tendința să atragă alte elemente de trăire, organizate în jurul acestui centru. Deși aceste conținuturi sunt prin definiție inconștiente, ele se pot manifesta în viața oamenilor sub forma unor conținuturi conștiente, având o formă difuză, lipsită de claritate, luînd aspectul unei luminozități.(C G Jung) Arhetipurile sunt înnăscute, le avem cu toții.
Arhetipuri sunt toate dispozițiile psihice evidente care în situații caracteristice și repetate produc reprezentări, gânduri, emoții și motive imaginare similare în structura lor. (2, p13)… Recunoaștem natura arhetipală a acestor fenomene atât datorită prezenței, cât și asemănării lor în toate culturile și la toate popoarele lumii.(2, p 14)
Despre dezastrul catedralei Notre Dame, Paris Match scria: Astăzi toată lumea o deplânge, în toate limbile.(1, p 7)
Faptul care îi impresiona pe oameni și îi aducea împreună în fața acestei catastrofe era o simțire comună pe care Kenn Follett o descrie așa: Notre Dame păruse totdeauna să fie eternă și, fără îndoială, constructorii din Evul Mediu se gândiseră că va rezista până în ziua Judecății de Apoi, dar iată că, acum, vedeam cu toții că putea fi distrusă.(1, p 18)
Autorul aduce comentariul acesta într-un registru mai apropiat de om, descriind constatarea dureroasă a unui tânăr cu privire la prăbușirea fizică a tatălui său, pe care obișnuise să îl considere puternic, chiar invulnerabil. Astfel o forță neprețuită, care fascinase generații după generații se prăbușea în fața tuturor.
Cel mai impresionant mi se părea, scrie K Follett, faptul că înaintașii noștri sărbătoriseră Crăciunul la fel, în această clădire, timp de peste opt sute de ani.(1, p10)
În fața catedralei distruse francezii, prin liderul lor, au spus cu încredere nestrămutată: Nous rebatirons.
Nu era vorba doar de a reface o construcție avariată, trebuia reînviat un simbol.
Atașamentul Francezilor față de Notre Dame este profund. Catedrala a fost scena unor evenimente esențiale din istoria Franței. Toate indicatoarele rutiere care te informează cât de aproape te afli de Paris măsoară distanța până la Kilometrul Zero, o stea de bronz încrustată în pavajul din fața catedralei Notre Dame.
Clopotul cel mare din turnul sudic, numit Emmanuel, poate fi auzit în tot orașul atunci când sună în cunoscuta sa notă fa diez, la bucurie sau la necaz, pentru a vesti sfârșitul războiului sau pentru a anunța o tragedie ca aceea din 11 septembrie 2001.(1, p 22)
Construirea unei catedrale cerea un efort uriaș. Catedrala Notre Dame din Paris a avut nevoie de aproape o sută de ani pentru a fi construită, apoi au urmat îmbunătățiri.
Pe la 1260, catedrala era mai mult sau mai puțin finalizată… A fost nevoie de sute de muncitori și a costat o avere. Echivalentul modern ar fi o călătorie pe Lună. (1,p 27)
Măreția și monumentalitatea edificiului au înflăcărat imaginația unor artiști care l-au evocat în opere nemuritoare. Numai romanul lui Victor Hugo a fost transpus în filme artistice, seriale de televiziune, piese de teatru, spectacole muzicale dar și seriale radiofonice sau jocuri video, conform Wikipedia.
Se întâmplă astfel deoarece o catedrală este o poveste despre ceea ce pot oamenii să realizeze când lucrează împreună.(1, p 90)
Este întotdeauna realizarea unor comunități.
Prin natura ei comunitatea implică o componentă spirituală. Catedralele au fost mereu pline de călători, pelerini sau turiști care doreau să vină în contact cu ceva miraculos, dincolo de această lume, ceva etern.
Ținând parcă de esența ei de arhetip, catedrala atrăgea descrieri literare care intuiau, înaintea oricăror evenimente, dezastrele care aveau să urmeze. Așa s-a întâmplat că în romanul său Notre Dame din Paris (1831),Victor Hugo inventează un înspăimântător incendiu la Notre Dame . La rândul său, Ken Follett descrie prăbușirea catedralei din Kingsbridge în celebrul roman Stâlpii Pământului (1983).
Distrugerea unei asemenea clădiri impunătoare era stranie și totodată șocantă. Era ca și cum ai privi un munte prăbușindu-se ori un râu secând, niciodată nu-i trecuse prin minte, cu adevărat că se putea întâmpla. Abia dacă-și putea crede ochilor.(1, p15)
Cu toate acestea omenirea retrăiește din timp în timp aceste provocări ale sorții, fiind în același timp gata să și le asume. De fiecare dată cu aceeași îndârjire ea spune, prin puterea spiritului care o conduce, vom reconstrui.
Căci spiritul, în opoziție cu natura, constituie un factor negentropic- adică poate crea ordine din dezordine și sisteme cu potențial energetic mai ridicat sau cu conținut informațional mai mare, adică având o entropie mai redusă. (2, p 93)
Vom reconstrui se poate înscrie în postulatul infrapsihismului cosmic (Olivier Costa de Beauregard) un fel de suflet al lumii, în coexistență cu universul lui Einstein și care ar fi o sursă a unei negentropii universale.(2, p93)
Ca ultime entități observabile ale psihicului arhetipurile sunt mai degrabă sisteme de energie psihică generală cu efect curativ, pentru că ne lasă să întrevedem sensul. Sensul ne leagă de numinos, ne repune cum s-ar zice la locul nostru în totalitatea Lumii și ne dă un sentiment pentru ceea ce este drept așa cum este, reconciliere cu viața și cu moartea, cu bucuria și cu suferința, cu conflictul și cu pacea. Nu este vorba aici despre o Nirvana, de o lume de dincolo, spirituală, ci mai degrabă de o acceptare totală a ceea ce este. (2, pg 247 și 262)
Acesta este ultimul mesaj al arhetipului Turnului.
Bibliografie
1. Ken Follett, Notre Dame, Scurt istoric al semnificației catedralelor, Editura RAO, București, 2020
2. Marie –Louise Von Franz, Psihic și materie, Editura Herald, București, 2016
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
