Autor Elena Beca
Arcana 17, Steaua, arată modul în care fiecare individ reușește să mențină, în limitele legilor divine, structurile vieții sale. Am zice că este măsura în care orice om evită degradarea organizării propriei existențe.
Este alinierea conștiinței individuale la marele curent al conștiinței universale, care permite înțelegerea adevăratului proces al vieții și al morții, al eternei reînnoiri a infinitelor posibilități ale ființării.
Arcana este ilustrată cu mai multe stele. Orice om are steaua lui.
Steaua se referă la modul în care se formează conștiința individului din inconștientul colectiv și trimite mai ales la aspectul intuiției, opusă nivelului cel mai înalt al intelectului, reprezentat de arcana 19, Soarele.
Ei doar au stele cu noroc și prigoniri de soarte (M. Eminescu, Luceafărul), iar oamenii au căutat să înțeleagă cum se întâmplă toate aceste lucruri.
Celebrul roman filosofic al lui Voltaire apărut în 1759, Candide sau Optimismul este povestea savuroasă a aventurilor lui Candide, Pangloss, Cunigunda și fratele ei, Cacambo, Martin și câțva alți figuranți care trec prin întâmplări extraordinare, vrând să sugereze universalitatea răului, adânc înrădăcinat în societatea omenească.
Aceste aventuri se întâmplă pe fondul învățăturii lui Pangloss, teoreticianul faptului că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.
Cu un umor strălucitor, autorul pune mereu în antiteză teoria lui Leibnitz, mult cultivată în epocă, că aceasta este cea mai bună dintre lumile posibile, cu realitatea trăită de personaje.
Candide era un băiat căreia natura îi dăduse apucăturile cele mai blânde. Îi citeai sufletul pe față. Judeca lucrurile destul de bine deși avea o minte foarte simplă… Se bănuia că era fiul surorii baronului vestfalian în castelul căruia trăia… domnișoara nu voise să se mărite pentru că onorabilul gentilom nu putuse să facă dovada decât de șaptezeci si unu de înaintași în spița neamului iar restul arborelui sau genealogic se pierduse cu trecerea timpului. (1, p99)
Pangloss preda metafizico-teologo-cosmolo-tontologia. Dovedea în chip admirabil că nu este efect fără cauză și că… această lume este cea mai bună dintre lumile posibile… E demonstrat, zicea el, că lucrurile nu pot fi altfel, pentru că totul fiind făcut în vederea unui scop, totul este în chip necesar făcut pentru scopul cel mai bun. Nasurile au fost făcute ca să poarte ochelari, de aceea avem ochelari. Piciorele sunt în chip evident alcătuite ca să poarte ciorapi și de aceea avem ciorapi… toate sunt cum nu se poate mai bine (1, pg 99-100)
Cunigunda, fiica baronului, în vârstă de șaptesprezece ani, era roșie la față, strălucitoare, grasă și nurlie. Fiul baronului era în toate vrednic de tatăl lui. (1, p99)
Îndrăgostit de Cunigunda, Candide atrage mânia baronului, care îl alungă de la castel. Astfel începe peregrinarea lui Candide și a prietenilor săi prin lume și întâlnirea lor cu multe intâmplări dureroase și nedrepte.
Cu toate acestea viața se dovedește în cele din urmă dreaptă, chiar dacă nu și în felul dorit.
– Spune, dragul meu Pangloss, îl întrebă Candide, când ai fost spânzurat, disecat, bătut și când ai vâslit pe galeră, te-ai gândit și atunci că totul pe lumea asta e cât se poate de bine?
– Am mereu părerea pe care am avut-o la început, răspunse Pangloss, fiindcă, de! sunt filosof, nu se cuvine să-mi iau vorba înapoi, pentru că Leibnitz nu poate să greșească iar armonia prestabilită este oricum tot ce-i mai frumos pe lume, tot așa ca și plinul și materia subtilă. (1, pg 183-184)… Pangloss mărturisi că întotdeauna suferise îngrozitor, dar fiindcă susținuse odată că toate mergeau de minune, susținea asta mereu, însă nu credea deloc în ce spunea. (1, p 186)
Așa se face și că în final, deși în fundul sufletului său, Candide n-avea nici o poftă să se însoare cu Cunigunda acceptă sa se căsătorească cu ea. Cunigunda devenise intre timp smolită la față, cu ochii roșii, cu pieptul supt, cu obrajii zbârciți, cu brațele înroșite și crăpate (1, pg 184-185)
Cu fiecare nouă încercare Candide și prietenii lui filosofau și mai mult.
Așa ajunseră să se întâlnească cu un moșneag care se odihnea la umbra unui portocal care le arătă secretul vieții sale. Lucra împreună cu copiii lui o mică grădină și vindea roadele acesteia. Atâta tot. El le-a mai spus și că munca alungă din preajma noastră trei rele, urâtul, patima și nevoia.(1, pg 188)
Această întâlnire conduce la o concluzie înțeleptă, Eu mai știu, zise Candide, că trebuie să ne lucrăm grădina.
Ai dreptate, spuse Pangloss, fiindcă atunci când omul a fost pus în grădina raiului, a fost pus ut operaretur-eum, ca să lucreze, asta dovedește că omul n-a fost creat ca să se odihnească. (1, p 189)
Fiecare dintre ei a început să facă ceea ce știa. Pământul pe care-l aveau dădea roade bune. Cunigunda era urâtă tare, de a ajuns ca să fie o foarte bună placintăriță, etc… (1, pg 189)
Pangloss spunea uneori lui Candide, Toate evenimentele se înlănțuie în cea mai bună lume cu putință…
Foarte bine ai vorbit, zise Candide, dar până una alta trebuie să ne lucrăm grădina.(1, pg 189-190)
În cartea lor Șlefuitorul de diamante, Geshe Michael Roach și Lama Christie McNeally explică filosofia maeștrilor budiști din Tibet și umplu astfel de conținut expresia voltaireana cultiver son jardin.
Șlefuitorul de diamante este un vechi tratat de filosofie budistă, cea mai veche carte tipărită din lume. Din colecția British Museum face parte un exemplar care datează din 868dH, apărut așadar cu aproximativ 600 de ani înainte de Biblia tipărită de Gutemberg.(2, pg 17-18)
Poate cele mai celebre rânduri din această scriere străveche, se află chiar în încheiere, ele formează Versuri despre efemeritate și sunt considerate atât de importante în lumea budistă, încât călugării tibetani trebuie să le psalmodieze de fiecare dată când e luna plină sau luna nouă fară excepție. Ele suna așa
Învață să vezi că tot
Ce este pricinuit de o cauză
Este ca o stea,
O problemă din ochiul tău,
O lampă, o iluzie,
Roua dimineții sau o bulă de aer,
Un vis, un fulger
Sau un nor.(2, pg 254)
Acestea înseamnă că toate lucrurile care au o cauză sunt lipsite de natură proprie și sunt efemere. Stelele răsar noaptea, apoi în timpul zilei nu mai apar… soarele înțelepciunii ne face să înțelegem că nimic nu există în și prin sine. Atunci obiectele nu mai par să existe în sens absolut sau inerent. Prin urmare, așa ar trebui să vedem aceste lucruri ca fiind ca o stea. (2, pg 255)
Autorii explică apoi conceptele de potențial ascuns al lucrurilor și pe cel de tipare mentale. Potențialul ascuns al lucrurilor este un concept pe care budiștii îl numesc vacuitate. Asta înseamnă ca nici un lucru nu este bun sau rău în sine, căci altfel cu toții am vedea aceste lucruri ca fiind la fel.
Așadar, aceste lucruri sunt lipsite de însușiri, sunt neutre sau cum spun budiștii goale. Și cu toate acestea, noi resimțim unele lucruri ca fiind bune, iar pe altele ca fiind rele. (2, pg 65)
Modul în care vedem lucrurile vine din noi înșine. Ajungem astfel la conceptul budist de tipare mentale care reprezintă adevărata semnificație a cuvântului karma. (2, pg 66)
Procesul de învățare este unul de implantare a tiparelor mentale.
Aceste tipare care stau la baza experiențelor bune sau rele ni se fixează în minte în trei moduri diferite, când facem ceva, când spunem ceva sau chiar când ne gândim la ceva. Mintea înregistrează constant tot ce trăim, în proces emoțiile având un rol important, la fel și faptul înregistrării corecte a lucrurilor.Pentru a putea să folosești în favoarea ta aceste concepte, trebuie să știi cum funcționează ele.
Am văzut așadar, că orice eveniment care ni se întâmplă, este, într-un anume sens neutru sau vid. Conținutul pe care îl vedem în el –adică faptul că îl resimțim ca pe ceva plăcut sau neplăcut- nu este ceva ce provine din natura întâmplării respective. Se pare că vine mai curând din partea nostră, deși – după toate aparențele – lucrul acesta se întâmplă într-un mod pe care nu îl putem controla în momentul respectiv.
Aici se află secretul tiparelor mentale. Acestea sunt imprimate în minte, prin porțile conștiinței de sine, în momentul când săvârșim un lucru… Forța cu care se imprimă ele depinde de numeroși factori… Mai rămâne să discutăm în ce fel influențează aceste tipare percepția noastră asupra lucrurilor care ne înconjoară… Aceste impresii intră, într-un loc aflat în subconștientul nostru, unde rămân zile, ani sau decenii reproducându-se în fiecare milisecundă, în timp ce momentele separate înregistrate de mintea noastră apar și dispar într-o clipă, succedându-se precum cadrele unui film și dându-ne iluzia continuității.
La fel ca semințele din natură, semințele sădite în fluxul coștiinței continuă să se dezvolte și după ce au fost plantate, și tot ca în natură, cresc exponențial. (2, pg 92)
Modul în care înfloresc tiparele mentale urmează patru reguli:
– conținutul general al experienței impuse asupra noastră de tiparul respectiv trebuie să corespundă cu conținutul general al experienței inițiale, care a provocat imprimarea tiparului
– forța tiparului se amplifică fără întrerupere cât timp rămâne în subconștient
– nicio experiență nu are loc dacă nu a fost implantat mai întâi tiparul care să o declanșeze
– odată ce un tipar a fost sădit în mintea noastră, trebuie să aibă o consecință, niciun tipar nu se irosește (2, pg 93-94)
Rezultă că pentru a ne modela lumea care ne înconjoară trebuie să stabilim ce scopuri urmărim și apoi să sădim tiparul specific de care avem nevoie pentru a obține anumite rezultate în viața personală.
Atunci lucrurile se petrec după cum urmează:
Actul dăruirii aduce belșug, din morală izvorăște o lume mai bună,
Răbdarea aduce frumusețe, străduința te înalță
Concentrarea aduce pace, din înțelepciune vine libertatea,
Iar compasiunea înfăptuiește toate lucrurile spre care năzuim.(2, pg 113)
Aceasta înseamnă să te ocupi de grădina viitorului tău.
Pe termen lung problema este să transformi, folosindu-te de împrejurări, problemele în oportunități.
Aceste oportunități se află la tot pasul. Important ramâne gândul că tot ce faci, faci pentru tine. Tu însă nu te limitezi la ființa ta. În cele din urmă tu ești întreaga omenire, toți semenii tăi, iar lucrarea grădinii înseamnă să te îmbrățișezi îmbrățișându-i pe toți.
Buddha spune a dărui fără a rămâne. (2, pg 297)
Lași astfel să răsune expresia kantiană Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine.(3)
„Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine.”
Când Immanuel Kant afirma faptul că sunt două lucruri care îi umplu sufletul cu o mereu nouă şi crescândă admiraţie (cerul înstelat şi legea morală) se referea la realitate, mai exact, la ceea ce este cu adevărat real, dincolo de orice iluzie trecătoare şi perisabilă. Pe de o parte, realitatea în transcendenţa ei, ceea ce abia intuim şi mai presus de om (cerul înstelat) şi realitatea în imanenţa ei, acel aspect constant conţinut în om şi generat de propria „lui” conştiinţă (legea morală).(4)
Îmi amintesc o reprezentare a Stelei, aparținând unui set de Tarot din secolul al XVI lea, care arăta un nebun cu un felinar, asemeni hermitului, umblând sub un cer înstelat.
Bibliografie
1 Voltaire, Candide sau Optimismul, Hyperion, 1993, pg 93-190
2 Geshe Michael Roach, Lama Christie McNally, Șlefuitorul de diamante, Editura Vidia, București, 2018
3 Immanuel Kant, Critica rațiunii practice, Editura Științifică, București, 1972, p 252
4 Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine. Posted by Florin Mangu, sept,20, 2018. În Eseistica
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
