Autor Elena Beca
Arcana 15 este marea arcană a alchimiei și magiei. Ea descrie pericolul folosirii greșite a cunoașterii brute și prețul devastator al incapacității de a o ridica la nivelul conștiinței. Este semnul încercărilor de emancipare a omului față de materie.
Diavolul reprezintă percepția eronată a persoanelor obișnuite, cu privire la realitate în sensul cunoașterii iluzorii a materiei. Urechea te minte și ochiul te înșeală. A accepta că ai acces la realitate cu ochii obișnuiți este a fi lăsat să ți se lege ochii.
În adevăr diavolul nu există așa cum este el declarat de către ignoranți. Recunoașterea faptului că toate lucrurile sunt Unul nu lasă loc de manifestare Diavolului.
Procesul de eliberare de această formă de existență relativă, a Diavolului, la Principiul creator, se referă la eliberarea de tentații și aflarea mântuirii. Răul, scria Jung este opusul necesar al binelui, făra de care nu ar exista nici un bine. Este imposibil să gândești existența fără rău. Este un proces natural în conștiință, care caută în mod inconștient propriul opus. Viața e făcută doar din ciocniri ale opușilor. (The Jungian Tarot…pg208)
În timp ce crearea iluziei formelor este esențială pentru manifestarea în planul terestru, disoluția acestei forme este esențială pentru reîntoarcerea la unitate.
Diavolul este ceea ce desparte prin intelect. Reintegrarea elementelor cunoașterii duce la înțelegere.
Diavolul manipulează. În el se adună atât sclavia cât și ceea ce eliberează.
Ca simbol sexual, Diavolul reprezintă energia creatoare în cea mai materială formă a sa. Atingerea satisfacției sexuale este cea mai puternică dintre forțele naturii și este o dovadă atât de copleșitoare a puterii divine încât oamenii nu o pot concepe cu ușurință.
Romanul Anatomistul al lui Federico Andahazi este povestea lui Mateo Realdo Columb și a descoperirii sale, O, Americă dulce pământ găsit, din tomul său De re anatomica(Anatomistul , p 17)
Acțiunea se petrece în secolul al șaisprezecelea. Suntem în Renaștere. Verbul ei este a descoperi , descoperire….Ațâțat pesemne de omonimia cu amiralul genovez, Mateo Columb a sorocit că și el era menit să descopere….a fost cel mai măreț căutător anatomic al vremii sale, iar una dintre cele mai smerite descoperiri pe care le-a făcut este nici mai mult , nici mai puțin decât circulația sângelui, cu care i-a luat-o înainte englezului Harvey(De motus cordes et sanguinis), deși chiar și ea este măruntă pe lângă America sa. . (Anatomistul, pg 17 -18
Drept este că descoperirea lui Mateo Columb a creat o nouă femeie dar a si dat ocazia unei tragedii.
E vremea deci să spunem că Mateo Columb a găsit lucrul pe care orice bărbat l-a visat măcar o singură dată , cheia fermecată ce descuie inimile femeilor, taina ce îndrumă secreta voie a iubirii lor. ..Mateo Columb a căutat, a rătăcit și în sfârșit a găsit dulcea țară visată, organul femeii care conduce dragostea. Amor Veneris ( căci acesta este numele cu care anatomistul l-a botezat, dacă îmi este îngăduit să dau nume celor descoperite de mine , zice el), era o adevărată unealtă de domnie asupra liberului arbitru femeiesc, greu de priceput și pururi scufundat în negurile nopții…Cu ce nenorociri nu era să se înfrunte creștinătatea, dacă pe femeiasca unealtă aveau să se înstăpânească oștile necuratului? Se întrebau, indignați, Doctorii Bisericii….Descoperirea Americii de către Mateo Columb a fost ( în propria măsură) o operă epică zdrobită de litania unui recviem.(Anatomistul,pg21)
Mateo Columb era cu totul un om al Renașterii, , un strălucit elev al celebrilor anatomiști și chirurgi Leoniens și Vesalio, își câștigase pe merit titlul de Maestro de maestri. Era șeful catedrei de anatomie al Universității din Padova și urât de decanul acesteia. Alessandro de Legnano, un om detestat de toți, spre marea sa plăcere , căci era zgârcit, necioplit,semeț , răzbunător lipsit de scrupule și hrăpăreț , căuta cu tot dinadinsul să-i vină de hac anatomistului.
Mateo Columb era anatomistul cel mai prețuit din Europa, avea strălucire dar nu și autoritate(Anatomistul ,pg44)
Era atrăgător așa cum îl descrie autoportretul, ni se arată chipul unui bărbat cu linii fine, dar neșovăielnice, ochii vineții și barba deasă, de culoare închisă, ce amintesc poate de niște strămoși mauri.Fruntea înaltă și semeață se înalță dintre două bucle ce cad pe umeri.(Anatomistul, pg36)
Viața lui avea să se întretaie cu viețile a două femei , Mona Sofia și Ines de Torremolinos.
Anatomistul a cunoscut-o pe Mona Sofia în răstimpul unei scurte șederi la Veneția , din toamna anului 1557. Erau în palatul unui duce, la o sindrofie la care Mona Sofia în vârstă de cincisprezece ani a fost primită cu uimire și interes, căci era de o frumusețe augustă.
Mona Sofia era o prostituată de lux, o femeie cultă și de o îndrăzneală fară egal . Ea fusese atât de conștientă de darurile ei, Venus de Medici era o preațărănoasă nălucire alături de ea( Anatomistul, pg67) încât , la vremea de ea hotărâtă, și-a câștigat libertatea.
La momentul dansului Mona s-a dus hotărâtă la anatomist, iar el i-a putut simți suflarea de izmă și apă de roze…S-a învârtit în danț, da, nu și-a pierdut cumpătul,nu , a fost curtenitor. A putut chiar să tăinuiască faptul că, de atunci și până în ziua trecerii sale în neființă, nu era să se mai poată lipsi de suflarea ei.., de briza aceea arzătoare, trecătoare, de adâncul ochilor ei verzi.(Anatomistul, pg 73)
Dornic să o revadă i-a promis să îi facă portretul. Ea l-a invitat să vină să o vadă, ba chiar l-a sărutat cu nesfârșit alint. Și, așișderea naufragiatului ce confundă nourii din zare cu uscatul râvnit, el a crezut că citește iubirea în ochii ei verzi, umbriți de gene arcuite. Dar nu erau decât nouri.( Anatomistul, pg 74)
Chiar dacă Mateo crezuse că venise să lucreze pentru a-i face portretul, Mona Sofia l-a trat cu deosebită răcelă și i-a amintit ca-i va datora zece ducați.
Mateo Columb a lăsat zece ducați pe măsuța de noapte, a desfășurat pânza, a înțepenit-o pe șevalet, a scos vopselele în ulei afară din traista ce-i spânzura la cingătoare, si-a gătit penelurile și fără a mai scoate vreo vorbă, a început portretul pe care avea să-l numească, Femeie îndrăgostită…Si în fieștecare zi , la cinci ore după crucea amiezii…anatomistul sosea la bordel cu șevaletul..sprijinea cei zece ducați pe măsuța de noapte și în timp ce mesteca vopselele pe paletă, îi repeta că o avea dragă …numai ea să lase odată ticăloasa speluncă și să-l însoțească la casa din Cremona natală…Dar Mona Sofia , care nu părea nici barem să-i dea ascultare…aștepta ca întâiul din cele șase dangăte de clopot să dea răsunet că timpul mușteriului său se terminase…Timpul tău a luat sfărșit, zicea. Batjocorit, scăpătat, cu inima frântă și fără alt tovarăș decât corbul său, Mateo Columb s-a întors la Padova cu o singură încredințare, și numai una.(Anatomistul, pg75- 77)
Odată întors la Padova , anatomistul nu mai avea pace și nimic din cele ce îl interesaseră mai înainte nu mai păreau să îl multumească . Așa își începe căutările pentru filtre de putere. Își sorocise un țel prin nimic ieșit din obișnuit, să dobândească o poțiune în stare a îndupleca risipita vrere a spiței femeiești. ( Anatomistul, pg79)
Nu a precupețit nimic , căutând ierburi și inventând combinații, punându-le apoi în practică și făcând să i se ducă vestea printre femeile din lupanare.
Apoi, soarta avea să îi arate că pentru a drumeți fără greș la Veneția , trebuia să facă popas la Florența , că pentru a putea fi domn al inimii unei anume femei, el trebuia să cucerească, mai întâi, inima altei femei. Și așa a fost.(Anatomistul, pg88)
Aflat sub permanenta amenințare de a fi dat pe mâna Inchiziției și a o sfârși pe rug, Mateo Columb primește înștiințare că este nevoie de serviciile lui la Florența, unde o doamnă , vaduvă a unui senior florentin, pierduse din trup orice urmă de viață și plătea generos , atât Universității cât și pentru călătoria lui. Aceasta nu era alta decât dona Ines de Torremolinos, o spaniolă bogată și foarte pioasă. Ines era preste închipuire de tânără…Spiritul său s-a vărsat pe de-a –ntregul în înțelegere, îndurare, faceri de bine și preste toate, spre Tatăl Ceresc… și nu se nevoia de altă dragoste decât de cea a Atotputernicului.(Anatomistul, pg95)
Fiind gata să-și sfârșească zilele ca o precistă , în 1558, sănătatea ei se topea dintr-un beteșug necunoscut. Din această pricină un stareț care îi era în preajmă nu a pregetat să ceară ajutor la Padova.
Iscodind bolnava, Mateo Columb a ajuns la părerea , în primul rând că era o femeie negrăit de minunată și în al doilea că boleșnița ei era preste poate de osebită. ( Anatomistul, pg 99)
Acesta a fost momentul când, cu mirare, a facut descoperirea sa. Atingând organul nesmintit mai puțin apostatic și mai orișicarele kleitoris (gâdilat, după unul din înțelesurile sale) a observat cum, Fără veste, ca și cum , în sfârșit ar fi reușit să aprindă scânteia unui rug , întreg boiul lui Ines s-a cutremurat într-o perpelire fără margini…(Anatomistul, pg101)
Mateo a rămas lângă bolnavă incă zece zile , timp în care a continuat atât tratamentul cât și observațiile sale .Dar acum, Toată patima pe care din belșug o punea Ines până nu de mult la piciorele Atotputernicului s-a întors revărsându-se întru totul asupra anatomistului.(Anatomistul, pg 107)
Ines era acum înzdrăvenită dar suferința ei avea un alt nume, Mateo Renaldo Columb.
La rândul său acesta se întorcea la Padova simțind că ceva măreț i se întâmplase.
Întors la Padova Mateo își continuă cercetările pentru a fi pe deplin încredințat de adevărul descoperit. Miezul Americii sale rămânea Mona Sofia. Găsise pricina pământească a iubirii, era cheia ce descuia poarta inimii de muiere…Acum da , avea pentru sine pământul ce-și juruise Mona Sofia. ( Anatomistul, pg110)
Pentru a ajunge să fie tipărită , lucrarea anatomistului, De re anatomica avea să fie predată decanului, care găsește din nou prilejul de a o înainta Tribunalului Eclesiastic pentru a fi inclusă în celebrul Index Librorum Prohibitorum. La rândul său Mateo Columb este închis în chilia sa și supus judecății care , pentru cei mai mulți dintre vinovați sfârșea cu arderea pe rug. Fără greș , date fiind învinuirile ce i se aduceau, se cuvenea să fie tratat cu nemărginită severitate, erezie, sperjur, hulă , vrăjitorie și satanism. ( Anatomistul, pg 33)
Ajuns în aceste împrejurări Mateo Columb adresează o ultimă epistolă donei Ines de Torremolinos. Când rândurile mele vor ajunge la Florența , eu voi fi fost dinainte dus din această viață. ..în trupul tău găsit-am, doamna mea , dulcea mea Americă. În el găsit-am sălașul iubirii și minunata plăcere a femeilor. Si domniei tale trebuie să îi mulțumesc pentru că am putut să dau de știință Opera Divină în legătură cu iubirea femeiască. Amor Veneris al meu este Amor Veneris al domniei tale. Să nu crezi că nu știu cât m-ai avut de drag. …Dar nu te înșela, nu pe mine mă are drag domnia ta … Când te-am tămăduit de suferința aceea stingheritoare, fără vrere am înlocuit-o cu iubirea pe care mi-o porti. … Nu te amăgi. Cine sunt eu ca să merit, doamna mea , iubirea domniei tale. ( Anatomistul, pg175)
Vestea acestei morți a făcut-o pe Ines să extirpe odată cu organul cu pricina și toată posibila iubire din inima ei. A plecat deîndată în Spania unde a devenit cea mai râvnită târfă. Apoi mai bine de o mie cinci sute de femei se îndeletniceau în lupanarele stăpânite de ea, iar câștigurile ei erau uriașe. A sfărșit pe un rug aprins de Sfântul Oficiu în 1559 și nu a vut nimic de mărturisit în apărarea sa.
În tot acest timp Mateo Columb a fost judecat de doctorii bisericii la cererea lui Alessandro de Legnano , iar între judecători se afla teribilul cardinal Caraffa.
După pledoaria înveninată a decanului și spusele martorilor Mateo Columb a avut dreptul la o apărare pe care a prezentat-o în nouăsprezece puncte. Nimic din cele spuse nu ar fi avut câștig de cauză , căci se știa dinainte că verdictul fusese dat ,darîn viața lui încă se mai iveau miracole. Chiar în ziua în care trebuia dată hotărârea, a venit vestea că de ajutorul lui Mateo Columb avea trebuință, la Vatican, însuși papa Alessandro Farnese, cunoscut ca Paul al III lea.
Și de această dată Anatomistul s-a dovedit vrednic de celebritatea sa . Bătrânul papă și-a revenit după tratametul neconvențional pe care doctorul l-a recomandat .Mateo devenise slobod, procopsit și cu vază . Se alina că de acestă dată Mona Sofia avea să fie a lui.
Deși sperase să își salveze și opera de la Index, Mateo nu a reușit să îl convingă pe papa să cedeze insistențelor lui. Atunci s-a hotărât că acesta nu trebuia să-și mai continue traiul . Mai trăgea apoi nădejde ca următorul pontif să îi fie favorabil . Dar nu s-a întâmplat așa. În locul lui Alessandro Farneze a fost ales tocmai Caraffa.
Mateo Columb și-a adunat banii stânși și câteva lucruri de trebuințe și cât a putut de repede a fugit spre Veneția.
La o oră a dimineții, ascuns sub o foggia trasă peste sprâncene Mateo Columb a urcat treptele bordelului dil Fauno Rosso . A trecut cu grabă de madonna , matroana care încerca să-l oprească să ajungă la Mona Sofia.
Ceea ce a deslușit Mateo Columb când a pătruns în iatacul Monei Sofia i-a înghețat sângele în vine. S-a simțit cuprins de înfricoșare. De o tulburare apocaliptică. Acela era sfârșitul lumii. (Anatomistul , pg185)
Niciodată nu mai văzuse o boală venerică atât de avansată. S-a așezat pe marginea patului a mângâiat-o cu drag și a plâns.
Nu de sânge rău. Nu de jale. Mateo Columb a plâns cu tulburarea îndrăgostiților. ..dragostea mea i-a grăit, el în nespus de multe rânduri și din tot adâncul sufletului, iubirea mea i-a îngânat…Mă ai drag?
Mona Sofia și-a îndreptat privirile spre fereastră…și cu o voce care părea că vine din străfundul unei peșteri a grăit- Timpul tău a luat sfârșit, înainte de a mai scoate un horcăit, ultimul.(Anatomistul,pg186)
Iată-l pe anatomist văduvit de iluzia sa.
De când o văzuse pe Mona Sofia viața lui fusese o goană după iubita pe care o purta în suflet, dar nu o putea atinge în realitate. Prin formalismul său necruțător, Mona Sofia îl îmboldea spre realitatea a ceea ce erau ei doi și fiecare în parte.
Viața, pe de altă parte, ținuse cu el. În lunga sa căutare după himere primise darul cunoașterii, așa cum îi mărturisise donei Ines. A fost celebru și a scăpat ca prin urechile acului de rug, deși trăise mereu aproape simțindu-i vâlvătaia. Dar el trăise din frumusețea iluziei și nu voia nici acum să accepte că nu erau decât nouri.
Ca să accepte realitatea vieții ar fi trebuit să se fi smerit în fața atotputerniciei lui Dumnezeu.
În prefața la editia în limba română a romanului Anatomistul, Ileana Scipione scrie, Creația , demonstrează Mateo Columb în fiecare pagină a vieții și a cărții sale , nici nu se suprapune pe luciditate și nici măcar nu este vecină cu aceasta. Om de onoare uneori, ticălos alteori, el proclamă un adevăr teribil, acela că supraviețuirea, pe plan uman și ideatic, trebuie mai presus și înainte de orice,să se identifice cu credința în tine însuți.
Pentru ultima oară, sfidând Opera Divină, anatomistul s-a sinucis.
….în vârful Măgurei Veldo…un corb se pune pe carnea încă proaspătă….Se apleacă acum spre piept și își vâră ciocul în plaga din care , ca un țăruș, se ițește un jungher( Anatomistul, pg187)
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
