Autor Elena Beca
Universul apare prin permutari ale lui Unu, ale întregului.
Împăratul îi impune forma .
El este bărbatul ideal din subconștientul feminin și este asociat cu spiritul.
Spiritul masculin este asociat nevoii de actiune rapidă. El este cuceritorul, pasional, impetuos.
Precis și ferm ,împăratul dă măsura rațională tuturor lucrurilor, stimulând dezvoltarea structurilor.
Împăratul reprezintă stabilitatea și stăpânirea asupra lumii materiale. Este stăpânul corpului, al minții și al pasiunii. Stăpânește teritoriul.
Împăratul lucrează în plină lumină, urmând o cale spirituală. El radiază de inteligență și putere. Puterea sa nu este numai de ordin material.
Total centrat în prezent, el este personificarea forței care nu acceptă înfrângerea, căci încarnează autoritatea legii și a rațiunii. Capabil să miște lumea, el este protectorul familiei și al supușilor săi.
Fiind aspectul dinamic al naturii, el conduce creatura la limita pericolului, care o dată depășit îl atestă ca apt și independent.
Împăratul este inițiatorul devenirii, forța care însămânțează și manifestă o energie marțială.
În anul 106 romanii asediază cetatea dacică Sarmisegetuza și după prinderea lui Decebal și cucerirea acestei provincii, împăratul Traian anunță 123 de zile de sărbătoare în tot imperiul.
Dacia a rămas provincie romană până în anul 271 când a avut loc retragerea Aureliană.
Bogățiile inestimabile ale Daciei au asigurat bunăstarea împeriului roman și au contribuit la continuarea cuceririlor romane. Prin cuceririle ulterioare, din Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere a împeriului roman din întrega sa istorie.
Astfel, împăratul Traian, care personifică, din unghiul de vedere al istoricului integrarea ținuturilor dintre Carpați și Dunăre în Imperiu, personifică deopotrivă și apogeul atins de civilizația romană în momentul ei de maximă expansiune.
După războaiele daco-romane imperiul s-a bucurat de o perioada liniştită de câtiva ani, după care, în anul 114 d.Hr, Traian a pornit un nou război înspre est, împotriva Imperiului Part. Deşi a anexat Armenia şi a cucerit spectaculos întreaga Mesopotamie, inclusiv capitala Parthiei, Ctesifon, in 116 d.Chr., steaua lui Traian a început să apună. Revoltele din ţările recent cucerite, în rândul evreilor din Orientul Mijlociu şi a mesopotamienilor, i-au slăbit convingerea de a continua războiul.
Romanul lui Jesus Pardo , Eu împăratul Traian descrie ultimile zile din viață ale unui împărat războinic, dorințele sale arzătoare, îndoielile cu privire la viitorul imperiului roman, pe care îl visase universal și căruia îi închinase toate eforturile și toate darurile sale omenești.
Cu puțin înainte de calendele lui iulie din anul 871 de la fondarea Romei (117dH), considerabile forțe romane erau oprite de jur împrejurul zidurilor Hatrei, cetate mică și săracă, dar nod important caravanier, centru vital de comunicare în sudul Mesopotamiei romane. ( Eu împăratul Traian, pg17)
Împăratul medita la dificultatea cu care, pentru prima dată în istorie, anihilase încăpățânatul regat part, adăugând alte două provincii la imperiu, Mesopotamia și Asiria și traversase râulTigru.
Acum trebuia să facă față nu doar oamenilor ci și deșertului , climei și bătrânului, înțeleptului fluviu Eufrat. Nu mă traversați, căci veți uita numele nevestelor și ale copiilor voștri(Eu…pg19) avertiza acesta, pe cei care aveau nesăbuința de a dori să tulbure ordinea seculară pe care Eufratul o impunea ca frontieră între cele două imperii.
Orientul roman se ridicase la luptă, împotriva lui, împotriva Romei. Oracolul consultat de Traian îl anunțase in termeni puțin echivoci că va muri pe câmpul de bătălie.
Se gândea, Înainte de a dispărea , trebuie să întorc acest război la starea de victorie totală. Toate războaiele mele sunt juste, pentru că au acordul zeilor, delictul parților este evident, posedă pământuri de care avem noi nevoie pentru a ne apăra frontierele noastre. (Eu…pg20)
Făcuse deja pace cu parții cu ajutorul tatălui său , generalul triumfător al carui geniu îl moștenise.
Cu această pace , își zise, am arătat buna mea intenție , acum ei sunt cei care trebuie s-o accepte vrând-nevrând!(Eu…pg 20)
Aflase de răscoală în timp ce, glorios, cobora pe Tigru, într-o galeră somptuasă, hotărât să continue ofensiva până la Indus , deschizând astfel drumul spre India. În sfârșit ruta Indiei, se gândea la oportunitățile inepuizabile ale Mării Sudului, ale împărăției chinezilor.
Incitatorii răscoalei fuseseră iudeii, necăjiți de intrusa fiscalitate romană , mult mai dură decât cea partă.
Înaintarea romană spre India trebuia să mai aștepte. Părea comic faptul că pentru a ajunge în India trebuia să treacă prin Hatra, ale cărei ziduri încăpățânate nu cedau.
Traian era întotdeauna în frunte.
Era înalt și robust, rezistent fără să fie gras. Se mișca cu agilitate stăpânită și fără prea mare siguranță de sine. Pe fața lui mică și foarte uniformă, maiestatea privirii era contenită de oboseală.(Eu…pg39)
Dio Cassius, un cunoscut istoric al Imperiului Roman, povestea în cărțile sale despre vitejia lui Traian și despre faptul că își proteja soldații.
La rândul său , Jesus Pardo relatează cum știa împăratul să se poarte cu cei care îl urmau cu credință în luptele de cucerire.
După ce fusese aspru cu unul dintre generalii săi într-o discuția anterioară , îi face acestuia o vizită , ocazie cu care sub pretextul că îi arată o mică stirbitură pe sabia sa, i-o dă acestuia și rămâne în fața lui . Înțelegându-i gestul, care îl făcea voit vulnerabil, cerând astfel iertare, generalul i-o dă înapoi cu un zâmbet.
Traian ajunsese unde nu ajunsese nici un roman, pătrunsese în teritorii barbare mai mult decât o făcuse însuși Alexandru cel Mare.
În timpul anilor de înaintare, căldura, furtunile, muștele , totul părea suportabil, și era, pentru că nu există trecere mai bună decât aceea a învingătorului pentru a se elibera de orice stare proastă, de bătrânețe inclusiv.(Eu…pg31)
De data aceasta el, împăratul, sacra persoană care purta cu sine Roma oriunde mergea, simțea că Hatra nu va cădea, că se afla în fața primei sale înfrângeri.
Dar ca în fiecare noapte, dădu consemnul Aequanimitas( Echilibru sufletesc), deși știa că prestigiul parților îi neliniștea pe romani, mai ales noaptea, lipsa de acțiune și tăcerea fiind îndemn la iraționalitate.
Visele îl găseau bântuit de istoveala vicisitudinilor trase cu sine atâta timp. Visa Dunărea, granița dintre două lumi și Dacia pe care chiar dacă noul împărat ar înapoia-o barbarilor ar găsi-o mai sigură pentru el decât un loc între guvernanți. Mai visa Marea Neagră , cețos deschisă ca o gură a infernului. Păsări în zbor îi strigau în semn de rămas bun , Vrei să fugi!
Era prima fugă din viața lui, dar o fugă spre înainte, fiindcă tot ce ar ieși din timp este de a avansa, iar nimicul cunoaște numai o direcție, către înainte. Ce este în definitiv, se intreba, înaintarea romană catre limitele orientului, occidentului, nordului, sudului, decât o încercare de a intra în contact cu limitele timpului, de a contopi Roma cu atemporalul. ( Eu…pg44)
A doua zi însă se întorcea la război.
A fost un general strălucit, aşa cum ne arată realizările sale militare din titulatură: “Germanicus, Dacicus, Parthicus”.
Totdeauna, își spuse, am dus războiul în legitimă apărare. Războiul se justifica prin însăși declararea lui, obiectivele lui nu aveau nimic de-a face cu războiul în sine, căci interesele poporului roman erau motiv suficient și victoria romană se termina totdeauna făcându-le un bine barbarilor.(Eu…pg46)
Esențial era să continue să fie în fruntea trupelor sale .
Era foarte popular în rândul trupelor, datorită disponibilitaţii sale naturale, de a participa la sarcinile grele ale soldaţilor săi.
….atletul dintotdeauna, jovial, tăios, băutor , vorbind , îmbrăcându-se ca un soldat…Modelul său era Iulius Cezar la care purul talent militar coexista în așa fel cu caracterul lui aristrocratic încât stârnea entuziasmul legionarilor….(Eu…pg49)
Auzise odată pe Hadrian, nepotul său, citând sfatul lui August
Să nu mărești imperiul cu noi războaie. Atunci cu ce altceva se putea mări? În definitiv nu e atât de greu…Eu am fost primul care am traversat Rinul și Dunărea și Eufratul și chiar Tigrul. Acestea sunt adevăratele abluțiuni ( mângâieri) ale romanului. (Eu…pg50)
Hadrian spera la succesiune , gata oricând să obțină puterea. Dar atât timp cât traia ,
el Traian era centrul lumii, totul trecea prin mâinile lui. (Eu…pg52)
Războiul și pacea depindeau de el . Numai că, îl trecu un fior ,
…Timpul , îi lipsește timpul , ceea ce nu reușiseră barbarii avea să reușescă timpul. ..numai desprinzându-se de timp ar putea să vadă finalul operei sale.(Eu…pg53)
Opera sa trebuia să fie Roma, Imperiul fără sfârșit.
De la mare la mare , cer și pământ , Roma și zeii, față în față. Roma era expansiune necontenită, sau nu era nimic. Roma, lumea făcută metropolă. Cui i-ar trece prin minte să considere frontierele ca altceva decât puncte de plecare pentru noi atacuri? (Eu…pg57)
Se temea cel mai mult că Hadrian nu va încerca să îi repecte porunca Răzbună cu săgețile tale lacrimile pe care parții m-au făcut să le vărs.(Eu…pg86)
Eu mă îndoiesc , zise Traian ,că Hadrian îmi va continua opera și mă biziu pe tine, (Eu…pg 83) așa că îi dădu generalului Nigrinus inelul pe care îl primise de la împăratul Nerva , bătrân și asediat. Prin acest însemn primise Traian înălțarea supremă de fiu adoptiv al împăratului Nerva și îi devenise urmaș la tronul Romei.
La moartea lui Nerva, pe 27 ianuarie în anul 98, Traian a venit pe tronului Imperiului Roman și a reușise să obțină admirația poporului.
Nigrinus , ca guvernator al Daciei , demonstrase mare capacitate administrativă , înserând o nouă provincie latină în plină lume greacă…administrarea lui Nigrinus coincise în așa măsură cu dorințele lui Traian, încât începând de atunci, împăratul văzu în Nigrinus o apărare împotriva exceselor grecofile ale lui Hadrian care era aproape bilingv , în latină și greacă. ( Eu…pg82)
Nigrinus la rândul său era îngrijorat, în această împrejurare, simțind că viața îi este în primejdie de acum înainte . Gândi,
Viata mea este lucrul cel mai puțin important , orice nebun mi-o poate lua. Roma este aceea, adevărata Romă care contează.(Eu…pg87)
În cele din urmă împaratul Traian înțelese că trebuia să de întoarcă în Siria fără Hatra. Soldații erau obosiți și dezorientați. Nu merita ca cetatea de scaun a imperiului să rămână redusă atât de mult timp la un campament în jurul unui mic fort caravanier.
Traian şi-a retras trupele în Siria, deşi această manevră a afectat aura sa de invincibilitate.
Viața îl părăsea . Suportase bine cei șaizeci și patru de ani ai săi. Aflat pe patul său de campanie se gândea,
nu voi fi eu cuceritorul parților. Eu sunt Marcus Ulpius Traianus, un spirit viu care încearcă să se elibereze de un corp mort.M-am născut în extremitatea occidentală a imperiului (în Italica, colonie fondată de Scipio pentru veteranii săi) și am ajuns , victorios , în extremitatea lui orientală. Zeii m-au oprit când eram pe punctul de a ajunge la Indus , mai departe ca nici un alt roman înarmat, mai departe decât Alexandru însuși. (Eu…pg107)…………………………………………………………………..
Totdeauna m-am supus legilor , putând să n-o fac și am impus libertatea pentru că îmi permitea să mă arăt tolerant….când termin ceea ce am de făcut pe pământ voi fi alături de Alexandru, la dreapta lui Marte , patronul gladiatorilor și al bandiților. (Eu…pg108- 109)
Împăratul vorbea o latină cu un accent care o deforma ușor .
Acest accent eu l-am purtat toată viața , l-a înspăimântat pe Decebal și l-a auzit Marea Partă. Niciodată n- am încercat să mi-l corectez, spre deosebire de Hadrian și acum când sunt pe punctul de a mă reuni cu Quirinus( un prim zeu al războiului în mitologia romană , mai târziu identificat cu Romulus ) mi-e teamă de a vedea destrămarea cuceririlor mele în mâinile unui succesor străin de ceea ce trebuie să fie Roma, și cred că accentul meu , de care atâta râdeau unii senatori, ar detuna în Roma care se pregătește. (Eu…pg109-110)
Tatăl său, un războinic neînfricat, îl învățase să nu vadă în război decât un mod de a înțelege relațiile cu barbarii și îl inspirase în dragostea față de Roma. Într-o scrisoare trimisă lui Traian care dorea să-l viziteze el îi scria
Nu ieși din Roma oricât ai călători, caci din orbe( lume) am făcut urbe (oraș). Rămânem pe mai departe în Roma chiar dacă mergem la Lisabona așa cum mergem la Antiohia. Eu îți scriu la Roma din Roma. (Eu….pg114)
Împăratul Traian se simțea singur , în jurul său nu mai era nimic.
…nimic este nimic și înțelegea că, nimicul este răsplata finală pe care o dau zeii fidelilor lor, chiar dacă ar fi fideli rebeli ca el, care puteau să facă zei , și-i zeificase pe Nerva și pe sora sa Marciana, însă nu se putea face zeu pe el însuși decât murind , și moartea sa nu depindea de el.(Eu…pg43)
Descoperise în cele din urmă că,
lumea se termină cu mine și că atât viața cât și moartea sunt simple forme de inexistență. Triumful meu cu cai albi mă lasă acum indiferent, deși în viață l-am dorit mult, așa cum am dorit mult titlul de Optimus Princeps , pe care mi l-a acordat senatul în plin război partic și cum am dorit mult elogii pentru toleranța mea și pentru virtuțile mele , fericire, omenie, favorizare de soartă. Și e prea adevărat că nu am omorât pe nici un inamic , nici nu am supus nici un popor care ar fi avut bunul simț să se umilească în fața mea , aică în fața Romei.(Eu…pg138)
Trecându-și astfel în revistă realizările, lăsă să vină înainte-i și grija care îl măcina
…Zeii însă nu mi-au permis să-i induc lui Hadrian ideea că Roma numai mișcându-se poate să se mențină neclintită, numai avansând poate să se protejeze, numai desființând frontierele sale poate să le apere și acum nu văd pe nimeni în jurul meu, toate eforturile mele au fost în zadar și trebuie să conchid că zeii, a căror prezență este în mine însumi, sunt poate , eu însumi, au decis să taie aripile Romei. Adică să pună capăt misiunii ei. De-ar fi așa , nu numai că voi fi fost cel mai bun împărat, ci ultimul și în aceasta, ca și în atâtea alte lucruri, voi fi deasemenea singur.( Eu…pg137)
S-a hotărât să se intoarcă la Roma, dar nu a mai apucat să revadă capitala imperiului. A murit în noaptea de 9 spre 10 august 117 d.Hr. în drum spre Roma, la Selinunt , în Cilicia(S-E Turciei).
Acum ajunsese la Selinunt în Cilicia , unde corabia care îl ducea la Roma a trebuit să acosteze urgent din cauză ca starea de sănătate nu-i mai permitea să călătorescă pe mare. Zăcea într-o cameră mare și întunecoasă care dădea spre cerul albastru și marea verde din Betica.
Ceva părea că se mișca în jurul lui, dar simțurile îl părăseau.
Dacă nu sunt zeii , care vin în sfârșit chemați de gândurile mele , nu știu ce ar putea fi, dar indifirența care mă copleșește acum este atât de apăsătoare încât orice prezență care nu ar fi eu însumi îmi repugnă ca inutilă pentru propria-mi înțelegere, singura care mă interesează și acesta trebuie să fie adevăratul triumf final. Eu. (Eu…pg142)
Împăratul este singur în mijlocul romanilor și în visul său o față întunecată îi striga Vai de învingători!(Eu…pg 44)
Cuceritorul Daciei este poate singurul împărat roman care are o reputație ce nu s-a știrbit de-a lungul mileniilor.
Politica a continuat și după moartea lui Traian și în aceasta a intervenit decisiv Plotina , soția lui Traian.
Politica, la urma urmelor nu este decât războiul continuat prin mijloace pașnice.
Plotina jucase un rol pe care Traian i l-a recunoscut. Ea îl protejase pe împărat în singurătatea lui .Plotina era ageră și cultă , lucruri care îi lipseau lui și a fost scutul sub care el putea să își ascundă sentimentele. Totuși Plotina se plângea de cruzimea lui asupritoare.
Plotina spunea Traian, m-a pus în contact cu lucruri despre care niciodată nu am știut, din lipsă de interes în primul rând. Plotina m-a convins să moderez voracitatea agenților mei fiscali și imediat am cules roadele acestei măsuri. ..Plotina și eu am impus la Roma practica moderației și pudorii. …Despre Plotina se spunea că trebuie să aspire la Vestale, căci nu există mai bună garanție de virginitate pentru o femeie decât aceea de afi soția mea. .. Plotina este virtutea însăși , niciodată nu i-a dăruit lui Hadrian dragostea care era a mea de drept, ci alta , foarte diferită , venind direct de la zei și străină prin urmare mie. ( Eu…140,141-142)
Plotina a avut timp să îl infieze pe Hadrian, făcând să dispară pe toți cei care fuseseră prezenți la moartea împăratului.
În sfârsit, în zorii unei noi zile , în forul principal din Selinunt, generalul Attianus și Plotina ieșiră pentu a anunța mulțimii de soldați dinspre care se ridica un puternic miros de sudoare,
Viri fortissimi, fortes inter fortes Împăratul a murit, adoptând pe Publius Aelius Hadrianus!(Eu…pg145)
Era ziua de 4 a nonaelor lui august din anul 871 de la fondarea Romei.
A fost un monstru de virtuți , gândi Attianus, a știut să înceapă lucrurile, dar nu să le termine. Acum lasă încheierea în mâinile noastre.
Dupa dispariţia sa, timp de patru secole a rămas tradiţia ca oricărui nou împărat urcat pe tronul Romei, să i se ureze de către Senat să fie ”felicitor Augusto, melior Traiano”, adică “mai norocos decât Augustus şi mai bun decât Traian”.
O vastă tradiție literară antică ni s-a transmis sintetic în această formulă, devenită emblematică, pe care Breviarul lui Eutropius o atribuie urărilor Senatului roman la proclamarea noilor împărați.
Istoriografia modernă reia, cel puțin odată cu Istoria decăderii și prăbușirii Imperiului roman, datorată lui Edward Gibbon, și până foarte aproape de noi, evaluarea superlativă a personalității și rolului istoric al lui Traian: optimus princeps, prin moderația cu care și-a exercitat puterea, dar mai ales prin excelența vădită în extinderea hotarelor Imperiului pe calea armelor.
Hadrian pregătea o epurare generală a oamenilor lui Traian. Aceștia învățaseră că importantă nu este moartea ci modul de a muri și au acceptat să moară eroic , amintind de un vers a lui Vergiliu, ceva adaptat gustului lor Războiul e necesar, viața nu.
În aceste împrejurări secretariatul latin al împăratului Hadrian îl informase limpede pe Cornelius Tacitus că nu era acela momentul oportun de a scrie o biografie a lui Traian .
Hadrian s-a asigurat că memoriile împăratului Traian cu privire la războaiele dacice si cele cu parții nu vor rămâne în înscrisuri.
Cu toate acestea piatra a păstrat vie memoria acestora.
La Roma a fost ridicat în cinstea marii victorii asupra dacilor, un monument numit „Columna lui Traian” Columna a fost construita sub indrumarea arhitectului Apolodor din Damasc, la comanda Senatului Roman, si a fost inaugurata in anul 113.
Forul lui Traian, având în centrul său Columna Traiană, acest adevărat film sculptat în piatră al campaniilor dacice, stă mărturie până azi pentru importanța pe care a ținut Traian să o confere victoriilor care i-au adus cele mai multe salutații imperiale, triumful și epitetul de Dacicus
Forul lui Traian depășește suprafețele reunite ale tuturor piețelor publice construite la Roma de Augustus, Vespasian și Nerva, puse cap la cap. Este de departe cel mai mare monument comemorativ din istoria imperiului, iar Columna, având în vârf statuia lui Traian, e construită și ca monument funerar al împăratului, a cărui urnă va fi astfel depusă în interiorul spațiului consacrat, pomoerium, al Urbei, conferindu-i un statut eroic aparte.
Jesus Pardo, Eu Marcus Ulpius Traianus, Editura Viga, București, 2010
Elena Beca a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București secția Sociologie, în 1976.
Este Doctor în Filosofie al Universității din București din 1996.
Timp de 22 de ani a predat Sociologie la această Universitate și a colaborat cu alte instituții din domeniul educației.
A avut privilegiul să fie studenta Doamnei Zerka Moreno în Psihodramă și în perioada pregătirii doctoratului a avut un stagiu la Royal College în Londra unde a studiat Life Events and Illness cu George Brown, Tirill O Harris și Paul Bebbington.
În prezent este Practician al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale și Formator pentru primele module din această metodă, sub îndrumarea lui Georges Colleuil.
Dr. Elena Beca este o persoană complet dedicată studiului, un interlocutor atent și empatic și mai mult ca toate, un bun povestitor.
