Mihaela Lupu

Sunt medic, locuiesc în Brăila și dincolo de obligațiile mele familiale, profesionale și sociale, în viața mea s-a mai întâmplat ceva. Acum vreo zece ani, din senin, o întrebare a început să mi se tot învârtească în minte. Cine sunt eu? Am început să citesc foarte mult și să particip la o sumedenie de cursuri și de seminarii.

Pentru că nimic nu este întâmplător, Universul mi-a dat o mână de ajutor în căutările mele și în anul 2016 l-am cunoscut pe Georges Colleuil, am descoperit farmecul cărților de Tarot și am luat contact cu înțelepciunea Referențialului Arhetipurilor Personale. Și mi-a fost de-ajuns, pentru că de atunci, nu am mai simțit nevoia să caut prin alte părți răspunsul la întrebarea care mă frământa.

Am citit cărțile lui Georges, am învățat simbolistica cărților de Tarot și dincolo de asta, am învățat să mă întorc cu fața către mine, să-mi pun întrebări și să ascult în tăcere răspunsurile care veneau. Doi ani am lucrat cu propriul Referențial, iar rezultatul a fost acceptare pentru ceea ce s-a întâmplat în viața mea, genealogie înțeleasă și integrată, evoluție personală, energii nebănuite scoase la lumină, uriașă descoperire de sine, iubire, multă iubire de oferit și de primit. Am încheiat primul ciclu al formării mele, conform cerințelor Școlii Internaționale „Georges Colleuil” și mi-am prezentat lucrarea, care a fost bine primită.

A urmat cel de-al doilea ciclu al formării, lucrul cu un client conform protocolului școlii și anul acesta am susținut examenul în fața juriului și am devenit practician agreat și formator în supervizare al metodei Referențialului Arhetipurilor Personale.

Am privilegiul să fac ceea ce îmi place iar asta se numește „libertate” și îmi place ceea ce fac, iar asta se numește „fericire”.

Aleg să învăț și să experimentez în continuare, să fiu curioasă și încrezătoare, să mă bucur de ceea ce îmi oferă viața și mai aleg ceva … să fiu însoțitoarea altora, în călătoria magică a cunoașterii de sine!

Dr. Mihaela Lupu

e-mail: mihaela.lupu@schimbareinbine.ro