Iniţiere în metoda Referenţialul Arhetipurilor Personale RN1-RN2

View Calendar
September 11, 2021 - September 12, 2021 All day

Iniţiere în metoda Referenţialul Arhetipurilor Personale RN1-RN2

11 și 12 Septembrie 2021, via zoom.us, zilnic intre orele 10:00-18:00

Tarotul spune o poveste plină de sens, adâncime și tâlc. Această poveste ilustrată în imagini de o simbolistică complexă este povestea inițierii tripartite a celui aflat pe calea desăvârșirii. Cel ce pornește pe acest drum în vederea unei vieți trăite cu rost și conștiință de sine, se transformă la fiecare pas asemeni diamantului șlefuit fațetă cu fațetă. Eroul principal al acestei călătorii inițiatice în 3 etape poate fi oricine dintre noi, iar cele 22 de arcane ce compun treptele acestei ascensiuni pot fi tot atâția maeștri întâlniți în cale cu scopul de a ne oferi ghidaj.

Arcanele de Tarot prezente în tema fiecăruia dintre noi nu capătă sens decât în raport cu trăirile noastre personale şi vor trebui interpretate ca atare. Putem avea cele mai bune cărți și să le jucăm extrem de slab sau putem avea cele mai slabe cărți și să le jucăm extrem de favorabil.

Referențialul este compus din 14 case. Fiecare casă reprezintă un diferit aspect al existenței, iar valoarea fiecărei case se calculează respectându-se principiile numerologiei sacre, pornind de la data de naștere. Trebuie precizat faptul că fiecare casă din Referenţial are un cu totul alt sens decât cel din Astrologie. De asemenea, ceea ce ne va interesa aici este nu energia cosmică ce îşi pune amprenta asupra noastră la momentul venirii pe lume ci, data la care ne sărbătorim aniversarea, dată ce reactivează an de an memoria simbolică a naşterii.

Cursul se desfăşoară on-line via zoom.us. Modulul de începători are loc între 11 și 12 Septembrie 2021, zilnic dupa cum urmeaza: 11 si 12 Septembrie – 10:00-18:00

Cursul este susținut de către Monica Măgureanu, Coach Sistemic, Consilier de Dezvoltare Personală, Practician și Formator agreat de Școala Internațională Georges Colleuil în metoda Referențialului Arhetipurilor Personale.

În cadrul acestui workshop vom studia:

  1. Iniţierea în metoda Referenţialul Arhetipurilor Personale
  2. Simbolistica arcanelor majore din Tarotul de Marsilia
  3. Aprofundarea caselor 1 – 12
  4. Cum calculăm şi pregătim un Referenţial
  5. Primele baze de interpretare

Costul Modulului: 750 RON

Înscrieri se fac la adresa mihaela@pandorrastyle.ro și sunt condiționate de semnarea contractului și achitarea integrală a taxei. Înscrierile vor fi luate în calcul în ordinea confirmării de plată a stagiului.

Data limită de înscriere este de 7 zile lucrătoare înainte de începerea stagiului, condiționată de achitarea integrală a taxei în același termen (7 zile lucratoare înainte de începerea stagiului).

Ce este Referentialul Arhetipurilor Personale?

Referenţialul Arhetipurilor Personale este o metodă de analiză personală şi sondare a inconştientului elaborată şi rafinată de peste 30 de ani de către autorul ei, Georges Colleuil – psihoterapeut, filozof, cercetător şi scriitor francez de renume internaţional. Pasionat de ştiinţele sufletului, Georges Colleuil a scris numeroase cărţi despre funcţiile terapeutice ale simbolurilor şi a dezvoltat idei originale, precum “Référentiel de Naissance” (Referenţialul Arhetipurilor Personale), “Onomasofia” (procedeu de decodare a simbolisticii numelor şi prenumelor) sau “Mitograma” (metodă de explorare şi consolidare a mitului personal). Firul roşu care uneşte metodele pe care le-a dezvoltat Georges Colleuil, constă în faptul că a reuşit de fiecare dată să convertească fundamentele unor cunoaşteri străvechi în instrumente de explorare şi dezvoltare personală puse în slujba oamenilor de azi. La ora actuală, această metodă este practicată cu succes de mii de specialiști din țări precum Franța, Belgia, Elveția, Maroc, Spania, Italia, Canada și, mai nou, România, găsindu-şi locul în domenii precum psihoterapia, consilierea psihologică, coaching-ul şi resursele umane.

Această metodă de explorare a sufletului omenesc oferă o oglindă fascinantă de autocunoaştere prin intermediul arcanelor din Tarot şi un nou prilej de aprofundare a necunoscutului din noi care se vrea a fi adus la lumină: potenţialităţi, resurse, umbre, blocaje, ezitări, chemări, amprente ancestrale, binecuvântări, călăuziri, speranţă. Povestea pe care o spune Tarotul este însăşi povestea călătoriei sufletului omenesc aflat pe calea iniţierii mai întâi în plan lumesc, apoi în plan psihologic şi spiritual. Povestea Nebunului plecat în căutarea propriului sens traversează toate etapele specifice călătoriei eroului, aşa cum ne este ea înfăţişată încă din vremea celor mai vechi mituri.

Referenţialul Arhetipurilor Personale este o metodă care ne reconectează la limbajul simbolurilor şi arhetipurilor ce locuiesc în sufletul uman din vremuri imemoriale. Fiecare arcană din Tarot reprezintă o poartă de iniţiere, în pragul căreia ne aşteaptă un maestru care ne ghidează spre nevăzutul din noi înşine prin întrebările sale pline de sens. Cu blândeţe, precizie şi claritate, aceste întrebări îşi croiesc cărări către adâncul sufletului nostru. Ne oferă astfel ocazia să ne amintim lucruri despre noi de mult uitate sau pe care nu le-am conştientizat poate niciodată.

Cine poate urma această formare?

Oricine simte chemarea şi pasiunea de a lucra cu adâncimile sufletului omenesc prin intermediul simbolurilor şi arhetipurilor. Oricine doreşte să aibă acces constant la un instrument de introspecţie şi auto explorare clar, riguros şi eficient. Oricine doreşte să poată oferi consiliere vocaţională, de cuplu sau de dezvoltare personală cu ajutorul metodei RAP. Studiile de specialitate nu sunt o condiţie obligatorie în vederea urmării acestei formări, însă pot înlesni aprofundarea conceptelor. Această metodă oferă sprijin şi completare în profesii precum Psihoterapia, Coaching-ul, Astrologia, Numerologia şi orice alte ramuri ale explorării de sine şi dezvoltării personale.

Beneficiile formării în această metodă:

– obţii un instrument valoros de autoexplorare şi dezvoltare personală

– îţi conştientizezi mai profund misiunea pe care o ai în viaţă

– îţi descoperi resursele şi provocările

– afli care este amprenta transgeneraţională cu care ai venit pe lume

– îţi identifici mai uşor lecţiile pe care le ai de învăţat

– înţelegi mai clar miza, beneficiile şi căile de vindecare ale fiecărei relaţii din viaţa ta

– înveţi cum să oferi călăuzire şi altor călători aflaţi pe drumul descoperirii Sinelui lor

– îţi însuşeşti tehnici creative de a facilita deblocarea unor aspecte dificile cu care te confrunţi atât tu însuţi, cât şi viitorii tăi clienţi

– descoperi noi căi de înţelegere şi vindecare a arborelui genealogic – obţii instrumente clare şi eficiente în explorarea şi optimizarea relaţiilor de cuplu, alianţă şi orice formă de parteneriat, inclusiv pe zona profesională şi organizaţională care poate implica grupuri mai mari de oameni

– la finalul formării primeşti o diplomă de practician în metoda Referenţialul Arhetipurilor Personale recunoscută internaţional.

Termene si condiții

În cazul în care, din cauza unor motive personale, participanții doresc să se retragă de la curs ulterior achitării taxei, vor anunța acest lucru în scris la adresa de email mihaela@pandorrastyle.ro, caz în care se vor aplica următoarele reguli:

– în cazul în care solicitarea de retragere de la curs este transmisă pe email cu până în 14 zile calendaristice, inclusiv, înainte de începerea propriu zisă a stagiului, suma achitată va fi restituită în proporție de 50%.

– în cazul în care solicitarea de retragere de la curs este transmisă pe email în intervalul de 15 până la 30 de zile calendaristice, inclusiv, înainte de începerea propriu zisă a stagiului, suma achitată va fi restituită în proporție de 70%.

– în cazul în care solicitarea de retragere de la curs este transmisă pe email într-un interval de peste 30 de zile calendaristice înainte de începerea propriu zisă a stagiului, suma achitată va fi restituită integral.

– în cazul în care participantul dorește să se retragă de la stagiu într-un interval mai mic de 14 de zile calendaristice înainte de începerea propriu zisă a stagiului, inclusiv în ziua stagiului, suma achitată nu poate fi restituită și va fi reținută integral de către organizator.

În situații excepționale (de exemplu boală gravă), se poate solicita restituirea integrală a taxei, condiționat de prezentarea de documente în sprijinul cererii. Organizatorul este îndreptățit să decidă unilateral de la caz la caz dacă suma se restituie participantului.

Dacă numărul de participanţi este prea mare pentru un stagiu, organizatorii vor propune o listă de aşteptare pentru un alt stagiu.

Prin transmiterea pe e-mail mihaela@pandorrastyle.ro a solicitării de înscriere participanții confirmă că au luat la cunoștință condițiile de participare așa cum sunt ele prezentate mai sus.

Organizator: Pandorra Dreams SRL, CUI: 34149113, J23/3824/2020, Balotesti, str. Viselor nr. 1, Vila 64, jud. Ilfov

Informații la:

Referențialul Arhetipurilor Personale ( Le Référentiel de Naissance ) este creație Georges Colleuil și este înregistrat la Institutul Național al Proprietății Industriale din Franța sub numărul 063425574.

Share: